Image 1
Image 2

Modelul Orban – Viktor, nu Ludovic

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Recent, nu știu cu ce ocazie, ambasadorul român la Londra făcea o analiză interesantă despre situația politică din Uniunea Europeană. Dan Mihalache observa că o parte din liderii europeni îl au ca model pe Vladimir Putin, dar și pe Viktor Orban.

Dacă în privința președintelui Rusiei exagerează, într-adevăr, premierul Ungariei a devenit nu un model propriu-zis, ci a deschis calea unui mod nou de raportare a unei țări mici la țările dezvoltate ale UE.

Teza lui este simplă, și se poate rezuma la o propoziție: Ungaria înainte de toate. Nu știm câți lideri europeni sunt dispuși să accepte modelul Orban, însă este o certitudine că politicienii europeni, fiecare premier, fiecare președinte pune țara lui înainte de orice.

Excepție pare să facă o singură țară. Evident, România.
Nicio țară nu face atâtea temenele Uniunii Europene. Nimeni nu se prosternează cu atâta obediență în fața Bruxelles-ului. După fiecare măsură luată de un guvern, după fiecare gest politic, după fiecare declarație făcută de un politician se pune imediat întrebarea: oare ce va spune Bruxelles-ul?

Raportul Departamentului de Stat SUA a ajuns să țină locul oricărui raport făcut de guvern, de președinte, de parlament. Comisia de la Veneția este venerată ca Sfânta Scriptură, având un fel de drept de veto pentru legile adoptate de Parlamentul României.

Ambasadorii de la București dau sfaturi, se amestecă în politica internă, fac lobby pentru firmele din țările lor, intervin la guvern. Tradus în termeni românești, fac trafic de influență.
Cum s-a ajuns în starea aceasta? Pas cu pas. S-a negociat în genunchi intrarea în UE, s-au acceptat condiții împovărătoare pentru România.

Încet și sigur au fost distruse toate întreprinderile mari care puteau face concurență firmelor de același profil din țările dezvoltate.
Nu este cazul aici să vorbim despre situația din justiție, dar în bună parte DNA și SRI, respectiv Kovesi și Coldea, și-au adus aportul la distrugerea capitalului românesc. Oamenii de afaceri români au fost tratați ca niște hoți, în vreme ce de multinaționale nu s-a atins nimeni.

În țara vecină, în Ungaria, care are jumătate din populația României, Viktor Orban a pus piciorul în prag. Întâi Ungaria, întâi capitalul maghiar. A re-naționalizat, a pus condiții drastice pentru multinaționale. A ajuns până acolo încât, pentru susținerea afacerilor mici, a decis ca hipermagazinele să fie închise în weekend. A fost un gest simbolic, dar a dat un semnal că pune micul negustor maghiar mai presus de multinaționalele care au acaparat întreg comerțul.

Nimic din toate acestea nu s-a petrecut în România. Partidele de dreapta, primele care ar trebui să susțină capitalul autohton, dau tonul. Occidentul ne-a luat forța de muncă. 3-4 milioane de cetățeni români muncesc pentru PIB-ul altor țări. Sunt prost plătiți în raport cu autohtonii, trăiesc ca vai de ei, dar temenelele la adresa admirabilei democrații europene nu încetează.

În aceste condiții, un lider ca Orban – Viktor, nu Ludovic – cum să nu devină model pentru țări care se află în raporturi de inferioritate față de nucleul țărilor dezvoltate? Cel care încearcă să-l imite este Liviu Dragnea. Nu are însă forța liderului maghiar.
Dar ar putea răsări pe tărâmul politicii actuale un politician care să declare cu fermitate “România înainte de toate”?

Un sondaj privit de jos în sus

Mi s-a întâmplat să văd ultimele rezultate ale unui sondaj de jos în sus. Mi-a scăpat prima parte, a premianților, pe care, în linii generale, îi știam.