
Printre acțiunile derulate deja de membri Asociației Județene a Pensionarilor se numără un concert de colinde susținut la Viena, pelerinaj și colind la Mănăstirile Scărișoara și Țeghea , vizită la Centrul ”Șansa ” din Carei, depuneri de jerbe la busturile lui Mihai Viteazul din Moftin și Avram Iancu din Carei precum și organizarea unei seri tradiționale la care au participat peste 100 de membri ai asociației.
”Vom încheia seria activităților pe 19 decembrie când avem programată o acțiune umanitară prin care cu ajutorul unor sponsori vom oferi 45 de pachete și cadouri unor membri din asociație cu o probleme și cu venituri modeste.”, a menționat Livia Hajdu, președinta Asociaţiei Judeţeane a Pensionarilor Satu Mare.
La finalul ședinței vârstnicilor, toți cei prezenți au avut o surpriză din partea corului Asociației Județene a Pensionarilor, și anume de un deosebit program de colinde.
Tonul cântecelor care vestesc Nașterea Pruncului Sfânt a fost dat chiar de către reprezentanta vârstnicilor, prof. Livia Haidu.
Fii primul care comentează