PUTEREA SOARELUI

O gaură în Soare de 60 de ori mai mare decât Pământul trimite vânt solar spre noi

Asculta acest articol

O gaură colosală din atmosfera Soarelui, cu diametrul de peste cinci ori mai mare decât Jupiter, cât 60 de pământuri, emite un vânt solar puternic care cade în cascadă prin Sistemul Solar. Cunoscută ca o gaură coronală, s-a îndepărtat recent de Pământ după ce a vizat planeta noastră cu câteva zile mai devreme, rezultând o furtună solară ușoară.

Cicluri solare
Soarele trece prin modele ciclice de activitate crescută caracterizate de pete solare, erupții solare, ejecții de masă coronară și găuri coronale. Această dinamică atinge vârfuri în timpul maximului solar înainte de a coborî la minim solar, o fază marcată de activitate redusă și calm relativ, relatează Science Alert .
Comportamentul ciclic menționat mai sus este strâns legat de ciclurile magnetice ale Soarelui, unde câmpul magnetic suferă o schimbare de polaritate în timpul maximului solar, care este așteptat în 2024.
Ce sunt găurile coronale?
Spre deosebire de petele solare, erupțiile solare și ejecțiile de masă coronară, găurile coronale sunt regiuni expansive în care câmpul magnetic solar se deschide, permițând vântului solar să scape mai liber către restul Sistemului Solar.
Deși nu sunt observabile în spectrul vizibil ca petele solare, aceste deschideri se manifestă ca pete mari, indistincte, la lungimi de undă ultraviolete. Actuala gaură coronară măsoară aproximativ 800.000 de kilometri de-a lungul axei sale celei mai lungi.
Pământul a fost afectat doar de o ușoară furtună solară
Când gaura s-a întors spre Pământ la începutul lunii decembrie, vântul solar rezultat, clasificat ca furtună solară de la G1 la G2 de către Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a SUA (NOAA), a impactat planeta noastră timp de două zile. Deși acestea au fost cele mai blânde furtuni solare, ele pot cauza întreruperi minime rețelelor electrice, operațiunilor prin satelit, comunicațiilor radio și sistemelor de navigație.
Particulele vântului solar se ciocnesc cu magnetosfera Pământului, creând strălucirea aurorală prin interacțiunea cu particulele atmosferice.

Deși ciclul solar actual a depășit așteptările în ceea ce privește puterea, NOAA prognozează un număr maxim de pete solare de 173, sub media de 179 și mult sub vârful tuturor timpurilor de 285 de pete solare în martie 1958.