O cititoare fidelă a cotidianului Informaţia Zilei ni s-a adresat în aceste zile pentru a semnala un aspect ce vizează accesul pacienţilor la serviciile de Imagistică Medicală, respectiv la investigaţiile prin Rezonanţă Magnetică (RMN). Semnatara sesizării s-a declarat total dezamăgită de modul în care sunt trataţi sătmărenii asiguraţi atunci când au nevoie de o astfel de investigaţie. Ea ne-a spus că ambele laboratoare de Imagistică Medicală au în momentul de faţă programările făcute până la finele anului şi că pentru un RMN la coloană, cum este cazul dânsei, activă în câmpul muncii, trebuie să aştepte cu lunile. Problemele la coloana vertebrală au determinat-o să apeleze la medicul de familie care, pe baza unui bilet de trimitere, i-a indicat un consul la medicul neurolog. Cel de-al doilea specialist i-a spus că pentru prescrierea unui tratament corect este important să vadă care este de fapt problema la coloană şi prin urmare i-a indicat, tot printr-un bilet de trimitere, o analiză RMN. Femeia s-a prezentat la un Centru de imagistică în luna mai ca să constate că abia peste câteva luni, adică în luna octombrie va putea beneficia de investigaţie, . “Nu mi se pare corect să fim nevoiţi să aşteptăm atâta timp de vreme ce plătesc la fondul de asigurări de sănătate. Eu consider că pentru banii pe care îi plătesc lună de lună, la timp, să pot beneficia de analize medicale atunci când am nevoie, nu peste luni de zile, timp în care starea de sănătate ar putea să mi se agraveze. Muncesc, îmi plătesc dările către stat şi prin urmare vreau să fiu sănătoasă, să pot lucra, nu să fiu purtată de la un cabinet la altul. De ce Consiliul Judeţean nu achiziţionează un astfel de aparat care să fie al spitalului, astfel încât pacienţii să nu fie direcţionaţi spre aceste centre private” întreabă semnatara sesizării.
37 beneficiari de ajutor social din Satu Mare muncesc în folosul comunității pentru banii ce-i primesc
Asculta acest articol La ora actuală sunt 70 de dosare de ajutor social în plată Beneficiarii de ajutor social au
2 comentarii
O intrebare corecta,dar cine sa o puna in practica.Noi nu avem politicieni pentru oamenii cinstiti.Eu am platit 820 ron.pentru un rmn ca sa pot primi medicamentatie corecta, programarea a facuto din iunie abia in februarie anul viitor. Vai de el sistem de sanatate de rahat!
Pai mama draga,de unde-ai scos tu ideea de privat si stat?Pai statul este mai privat decat privatii.Nu vezi ca cetateanul nu este pentru stat, decat o vaca de muls, pana crapa.Pai dute mataluta la alesii dvs.,chiar parlamentari si senatori de Satu Mare si roagate ca la sfintele moaste sa faca ceva pentru sanatatea satmarenilor,desigur, inafara de a da bani la biserici,ca de…daca biserica este in sec al XIX-lea,atunci spitalele de ce n-ar fi?!
Vai de voi popor de…!