
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o conducătoare auto de 33 de ani, din Satu Mare, a intrat în coliziune cu un copac și a părăsit locul accidentului, fiind identificată la scurt timp.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Fii primul care comentează