Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că declarațiile făcute de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu îi arată că premierul Florin Cîţu a luat o decizie corectă atunci când l-a revocat.
“Declaraţiile de astăzi ale fostului ministru îmi arată, o dată în plus, că premierul a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcţie. Arată că au existat temeiuri foarte serioase pentru premier ca să ia această decizie, de a îmbunătăţi lucrurile în domeniul sănătăţii prin schimbarea ministrului”, a spus Orban.
El a adăugat că, “prim-ministrul are dreptul constituţional, atunci când consideră că un minister nu funcţionează bine, să propună schimbarea ministrului. Asta a făcut domnul prim-ministru Cîţu. A făcut-o nu pentru că e un ministru de la o altă formaţiune politică, ci pentru că era vorba de un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus.”
Fii primul care comentează