Image 1
Image 2

MOMENT CRITIC

Papa Francisc, operat de urgenţă

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost operat de urgenţă, miercuri după-amiază, transmite Agerpres. El a fost supus intervenţiei chirurgicale sub anestezie generală, la spitalul Gemelli din Roma, pentru un risc de obstrucţie intestinală, a anunţat Vaticanul.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Operaţia a fost necesară din cauza agravării simptomelor prezentate de papă, potrivit echipei sale medicale. După intervenţie, el va avea nevoie de câteva zile de spitalizare, a precizat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat. De altfel, miercuri dimineaţă, Papa Francisc a prezidat ca în fiecare săptămână audienţa generală din Piaţa Sfântul Petru, în faţa a mii de credincioşi.

“La finalul audienţei generale, Sfântul Părinte s-a deplasat la Spitalul Universitar A. Gemelli unde, la începutul după-amiezii, va fi supus unei laparotomii şi unei intervenţii de chirurgie plastică la nivelul peretelui abdominal cu protezare, sub anestezie generală”, a indicat Bruni.

Papa Francisc suferă de asemenea de dureri cronice la genunchi, care îl obligă să se deplaseze în scaun cu rotile sau să folosească un baston. Starea lui de sănătate pare din ce în ce mai fragilă, mai ales că suveranul pontif şi-a anulat, de asemenea, întrevederile de la 26 mai din cauza unei stări febrile, care însă nu a necesitat spitalizare. El şi-a reluat activităţile a doua zi.

În pofida acestor probleme de sănătate, papa Francisc continuă să călătorească, având deja planificate mai multe deplasări.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns