Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Partidele mici și mijlocii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Partidele de la mijlocul clasamentului, pe care le-am putea numi mici și mijlocii, ca pe majoritatea firmelor, încep să devină mai interesante decât cele două partide mari. PSD are atâtea probleme încât nu știe de unde să le apuce. Este săpat la rădăcină, dar și la vârf, de partidul lui Ponta, în același timp fiind zdruncinat de conflicte de tot soiul. S-a ajuns și la bătaie. Nu într-o organizație sătească unde doi consilieri se iau la harță la crâșmă, ci în miezul Capitalei.

Despre bătaia dintre primarul sectorului 6 și viceprimarul PSD al Primăriei Capitalei s-a aflat, dar cine știe câte sticle nu și le aruncă în cap diversele tabere din PSD, pe întreg întinsul patriei. 

Spiritele se încing nu numai datorită neînțelegerilor de ordin personal, ci și din cauza modului în care se împarte bugetul. Cele mai văduvite sunt administrațiile locale, primăriile.

Guvernul s-a decis că ar trebui alocați mai mulți bani pentru investiții. Astfel Transporturile și Sănătatea primesc cu peste 16% mai multe fonduri, în timp ce instituțiilor de forță li se taie aproximativ 10% din fonduri, față de anul trecut.

În schimb primăriile au căzut la mijloc. În goana de a stoarce bani de undeva guvernul vrea să arunce în sarcina primăriilor plata pentru asistații sociali. Până acum sumele erau plătite de stat. Prin urmare nu se făcea o selecție prea riguroasă. Odată ce vor plăti primăriile probabil se vor tria mai atent persoanele găsite în această situație.

Se vehiculează diverse procente care ar rămâne la  administrațiile locale, însă lucrurile rămân sub semnul întrebării, trezind și nemulțumirile primarilor PSD și ALDE, precum și a celor UDMR, care susțin în parlament coaliția PSD-ALDE doar pentru a putea ajuta comunitățile maghiare.

Până acum nu se prea vede cu ce s-a ales UDMR din această colaborare parlamentară.

Partidele mici și mijlocii profită de pe urma acestei degringolade. Sondajele sunt contradictorii. Totuși, partidele nou înființate PLUS-ul lui Dacian Cioloș și Pro România lui Victor Ponta sunt în ascensiune. Unul culege alegători din zona dreptei, a PNL și USR, iar altul din zona stângii, a PSD. Mai periculos pare partidul lui Ponta pentru că șubrezește majoritatea parlamentară. La votarea bugetului se va vedea cum stă coaliția PSD-ALDE, pe câte voturi se poate baza.

Dacă pe stânga se observă un fenomen de migrație, dreapta este mai stabilă. Este stabilă, dar divizată. PNL nu reușește săși apropie USR și PLUS. Nu par să aibă nici proiecte comune. Le unește doar dorința de a-l debarca pe Liviu Dragnea de la conducerea PSD. Nici nu știm dacă își doresc cu adevărat căderea guvernului Dăncilă pentru că nu sunt clarificate relațiile dintre ele. De exemplu nu-l doresc pe Ludovic Orban în funcția de prim ministru.

Președintele Iohannis are propria lui agendă în care nu pare să fie inclus nici USR-ul, nici PLUS-ul, dar mizează electoratul acestor partide la alegerile prezidențiale.

Este o situație paradoxală. La europarlamentare Iohannis și-ar dori ca partidele de dreapta mici și mijlocii să obțină scoruri mici, dar electoratul lor să-l susțină la prezidențiale.

Prezidențialele pun în dificultate și stânga. Tăriceanu pare decis să candideze și dacă PSD va avea propriul candidat. Acest lucru pune presiune pe PSD și apare riscul unei rupturi între cele două partide de guvernare.

În acest an cu două rânduri de alegeri, în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din 2020, partidele mici și mijlocii încep să joace un rol tot mai important în jocul de putere dintre PSD și PNL. Ele pot înclina balanța într-o parte sau alta, mai ales în cazul alegerilor prezidențiale și locale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Evenimente și contra-evenimente

Asculta acest articol     Bătăliile pentru acapararea spațiului mediatic nu sunt o invenție recentă. Lista maeștrilor în organizarea contra-manifestațiilor sau

Nemulţumiri pe linie

Aş începe prin a-l cita pe Dacian Cioloş. “Marcel Ciolacu ocoleşte, la fel ca predecesorii săi, soluţiile durabile: digitalizarea ANAF, colectare mai bună a TVA şi a impozitelor, decuplarea căpuşelor de partid care sug banii statului, investiţii care să aducă mai mulţi bani din aceleaşi impozite, stimularea micilor întreprinzători şi reforma administrativă”.