Image 1
Image 2

MIGRAȚIE ILEGALĂ

Percheziții într-un dosar de trafic de persoane

La data de 23 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, ...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…. au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Satu Mare și Bihor, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

 

 

În luna decembrie 2022, în județul Satu Mare, s-a constituit un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, cu scopul de a facilita migrația ilegală a unor cetățeni de origine afro-asiatică, majoritatea intrați legal în România, dar care ar fi urmărit să ajungă ilegal în diferite state din Europa.

 

 

Din cercetările efectuate a reieșit că, membrii grupului infracțional organizat au preluat migranți de pe teritoriul României, în special din municipiul Timișoara și au organizat transportul acestora, prin recrutarea mai multor conducători auto, care ar fi asigurat deplasare pe segmente de drum, până în apropierea frontierei de stat cu Ungaria, la puncte de trecere situate în județele Satu Mare și Bihor.

 

 

Ulterior, migranții au fost preluați de pe teritoriul Ungariei și transportați mai departe de către membrii rețelei, până în țările de destinație.

 

 

La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au fost conduse mai multe persoane, în vederea audierii.

 

 

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare.

 

 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Bărbat arestat preventiv pentru trafic de persoane și exploatare sexuală

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with