Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Persoanele fizice pot investi în titluri de stat Fidelis

Persoanele fizice pot investi în titluri de stat Fidelis
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, din 27 noiembrie, titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După cum informează Ministerul Finanţelor, perioada de desfăşurare a acestei ediţii este 27 noiembrie – 15 decembrie.

 

“Titlurile de stat au fost mereu atractive atât pentru investitorii la început de drum, cât şi pentru cei experimentaţi, în funcţie de strategia lor şi de apetitul de risc. Siguranţa capitalului investit, faptul că titlurile de stat sunt garantate integral de către stat atât din punct de vedere al capitalului, cât şi al dobânzii aferente, au făcut românii să investească din 2020 până acum peste 22 miliarde lei. În plus, fapul că donatorii de sânge, eroii noştri nevăzuţi, vor beneficia de condiţii speciale a devenit deja o tradiţie. Astfel, fiecare picătură de sânge devine o monedă de solidaritate, iar titlurile de stat devin simboluri ale generozităţii colective”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

 

Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la un an, având o dobândă de 7,10%, mai mare cu 1% faţă de tranşa uzuală de 1 an. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.

 

În afară de tranşa specială, ediţia Fidelis va conţine şi emisiunile uzuale: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,10% şi respectiv 7,25%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv 5,50%.

 

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

 

În procesul de subscriere a titlurilor de stat nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

 

De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere.

 

CITEȘTE ȘI:

Românii pot obține dobânzi de la stat investind în titluri de stat FIDELIS

Acasa
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns