Asculta acest articolTrăim într-un paradox: am avut cea mai eficientă structură de luptă anti-corupție, dar suntem în același timp și cea mai coruptă țară din UE. Dintr-un paradox se poate ieși eliminând un element al ecuației. Prin urmare ori DNA nu a fost cea mai eficientă instituție anti-corupție, ori nu suntem cea mai coruptă țară din UE.
Nu se poate să deții două performanțe contrarii, două locuri întâi care se bat cap în cap. Trebuie să alegi.
Ori trebuie să analizezi la rece, obiectiv, și să elimini ce este de eliminat, ori ești obligat să accepți ambele variante și atunci rămâi crucificat între două necunoscute. Este nevoie de această analiză pentru că s-a ajuns într-un punct mort.
O parte a societății, împreună cu câteva formațiuni politice, este încredințată că DNA sub conducerea doamnei Laura Codruța Kovesi a ajuns la o performanță demnă de tot respectul, inclusiv la nivel internațional, și pe bună dreptate deplâng revocarea din funcție a șefei DNA.
O altă parte a societății, împărtășind opinia unor partide, consideră că DNA, condusă cu o mână de fier de doamna Kovesi, a fost un instrument politic prin care un grup restrâns își elimina adversarii politici.
Acestea sunt cele două direcții majore între care s-a derulat viața politică din România ultimilor ani. Desigur, în ecuație trebuie introdusă și o altă instituție, SRI, care, speculând legea, a realizat o serie de protocoale secrete cu instituțiile din sistemul juridic.
Fenomenului trebuie să-i acorzi toată atenția pentru că de aproape doi ani acesta este singurul subiect dezbătut de toate partidele politice, de întreaga societate, de mass media internă și internațională. Despre România nu se mai discută în alt context decât în cel al corupției și anti-corupției. Ca să deții locul întâi la corupție trebuie să ai cel mai corupt partid, condus de cel mai corupt politician, iar pe de altă parte să existe cel mai curat partid din care fac parte cei mai incoruptibili cetățeni, având în frunte cei mai vajnici luptători anti-corupție. Avem așa ceva? Avem un PSD, condus de un condamnat, iar de cealaltă parte avem un DNA, susținut de USR și parțial de PNL, avându-i în frunte pe președintele Klaus Iohannis și, cu valoare de simbol, pe Laura Codruța Kovesi.
Cum ultima a fost înlăturată din funcție, se pune întrebarea cine rămâne liderul luptei anti-corupție. Evident, prin funcție și program, Klaus Iohannis. Dar nici nu s-a uscat bine cerneala de pe decretul de revocare din funcție că USR i-a și propus Laurei Codruța Kovesi să fie candidatul său la funcția supremă în stat.
Aici ne aflăm. S-a creat o fisură în frontul anti-corupție. Pe panoul de onoare nu pot fi afișate două portrete decât în cazul în care cei doi fac o echipă, sunt un cuplu. Or devenind contracandidați, și armata, adică electoratul, se desparte în două tabere contrare. Există suficientă masă electorală pentru a îndestula doi candidați care călăresc același cal al luptei anti-corupție? Pentru turul întâi evident că nu există suficient electorat care să propulseze pe unul dintre ei în turul final al alegerilor prezidențiale. Nu l-am luat în calcul pe al treilea posibil candidat prezidențial, Dacian Cioloș, nici pe candidatul PMP.
România nu se află la prima experiență de acest fel. La alegerile din 2000 dreapta a avut doi candidați redutabili, Mugur Isărescu și Theodor Stolojan. Au pierdut amândoi. Astfel finala a fost disputată de Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Se profilează aceeași situație.
Pentru a preîntâmpina această situație unul trebuie să cedeze. Șansa realegerii președintelui Iohannis constă în revenirea electoratului USR la sentimente mai bune, sau renunțarea la a mai candida a actualului președinte.
În această situație teoretică, disputa rămâne între Dacian Cioloș și Laura Kovesi. Care dintre ei va renunța în favoarea celuilalt? Foarte probabil ultima. Pentru că încă nu și-a exprimat fără dubii intenția de a intra în viața politică.
