Pentru anul în curs, după mai bine de 10 ani, a fost programat recensământul populaţiei în România. Pandemia de Covid-19 a condus la amânarea pentru anul viitor a acestui demers. Până la realizarea recensământului, Institutul Naţional de Statistică – INS a furnizat presei câteva informaţii referitoare la populaţia României, la 1 ianuarie 2021, după domiciliu şi evoluţia cifrelor.
La data menţionată mai sus, România avea 22.089.000 de persoane, în scadere cu 0,5% faţă de 1 ianuarie 2020. Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,3%, respectiv 51,2%).
După domiciliu în oraşe trăiesc 12.442.000 persoane, în scădere uşoară faţă de perioada similar a anului precedent (0,6%). Numărul femeilor a fost de 11.305.500 persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Sursa invocată mai sus mai arată că este în creştere populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu peste 602.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3.815.000 fata de 3.213.000 persoane.
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 115 (la 1 ianuarie 2020) la 118,7 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021). Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,9 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2020.
La 1 ianuarie 2021, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,0%, iar la cele de sex feminin de 8,2%. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (4,7%), 10-14 ani (5,2%) şi 15-19 ani (5,1%).
Fii primul care comentează