Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Primarii îşi pregătesc terenul pentru localele din 2024

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol

Țin legătura cu localnicii prin mass media tradițională, facebook și întâlniri

Aşa cum se ştie, specialiştii în materie susţin că printre demersurile care conduc la o relaţie bună între aleşii locali şi locuitorii unităţilor administrativ-teritoriale este comunicarea, informarea asupra problemelor de maxim interes cetăţenesc, eventual dialogul cu ei acolo unde problematica necesită clarificări, detalii şi explicaţii suplimentare.

Demersul este la îndemâna tuturor primarilor, numai că unii din lipsă de experienţă, alţii din comoditate, nu au descoperit încă Internetul, platforma de comunicare eficientă. Se apelează la această modalitate de comunicare, dar u-neori se invocă faptul că nu în fiecare gospodărie există calculator, telefon foarte performant, în unele familii chiar lipsesc aceste mijloace de transmitere a informaţiei.

Potrivit unor semnale primite de la cititori ai ziarului nostru, care împinşi probabil de curiozitate, mai găsesc timp pentru a naviga pe internet, ni se semnalează hărnicia unor primari şi în materie de comunicare.

Printre primarii menţionaţi de mai mulţi cititori ai ziarului nostru se numără Mihai Găman, din Dorolţ, cel care postează informaţii privind colectarea deşeurilor menajere, unele aspecte din viaţa sportivă a comunei şi nu numai. Un alt exemplu pozitiv în sensul celor de mai sus este menţionată Mariana Avorniciţi, primar în Terebeşti, cea care a postat recent pentru consultare publică, pro-punerea referitoare la viitorul cămin cultural din Pişcari. Nu sunt lipsite de importanţă spre exemplu nici postările primarului Dinu Birtoc, din comuna Călineşti-Oaş, care postează adesea dezamăgirea că o serie de consilieri nu se pre-zintă la şedinţele de consiliu local.

Cele de mai sus vin să sublineze faptul că evoluţia tehnicii, a mjloacelor de comunicare au condus în timp la renunţarea la vechile modalităţi de a transmite informaţii utile în comunităţi. Cei născuţi mai devreme, care au locuit şi/sau mai locuiesc mai ales în mediul rural, erau obişnuiţi să audă pe uliţe dobaşul sau omul cu goarna, trimis de primărie, să aducă la cunoştinţa cetăţenilor o serie de informaţii de maxim interes. Vremurile acelea au apus, iar comunicarea actuală se bazează pe alte modalităţi, aşa cum menţionam în cele de mai sus. S-a mai păstrat din vechile modalităţi afişarea unor informaţii în sediul primăriei, la magazinul sătesc, de ce nu, adesea şi la cârciumă. Important este ca informaţia să ajungă acolo unde trebuie, la cetăţeni. Desigur, încărcarea unei informaţii de interes pe pagina oficială este adesea urmată de comentarii pe lângă subiect, dar aleşii locali consideră că şi acest gen de răspuns vine să confirme că mesajul transmis a fost citit, chiar cu riscul că nu a fost înţeles integral, sau este asociat cu alte informaţii colaterale.

Pe seama modalităţilor de comunicare a primarilor cu populaţia de la sate mai ales, am contactat mai mulţi primari. Unii cred mai mult în ceea ce rămâne tradiţional – transmiterea de la om la om prin intermediul consilierilor locali, conlucrarea cu preoţii, dar şi afişarea anunţurilor în holul primăriilor şi în locurile des frecventate – magazine sau altele asemenea.

Răspunsuri ale primarilor

Mihai Găman, primarul comunei Dorolţ, ne-a spus că deja a devenit un obicei de a posta siste-matic informaţiile de interes public pe site-ul Primăriei, şi pe pagina personală de facebook. Excluzând unele comentarii, informaţia este transmisă de către cei care şi-au făcut un obicei din a naviga pe internet. Nu s-a renunţat nici la modalitatea tradiţională de a afişa textul cu informaţia/informaţiile, la sediul primăriei şi de a solicita şi sprijinul preoţilor, cei care dise-minează informaţia, fiind astfel în creştere numărul celor care ajung în timp util la informaţii precum declararea terenurilor calamitate ş.a.

Nicolae Cornea Mare, primarul comunei Socond, ne-a confirmat faptul că în majoritatea cazurilor, adesea din motive de urgenţă, informaţiile de larg interes cetăţenesc se transmist în comunităţi prin conlucrarea cu preoţii. Participanţii la diversele ceremonii religioase, află de la preoţi informaţiile utile. Se afişează informa-ţiile la primărie, fiind postate şi pe site-ul primăriei, chiar pe facebook. Semnalale puţine care sunt cu privire la această modalitate de conlucrare cu cetăţenii on-line sunt pozitive, în favoarea continuării demersului. Demersurile vor continua, în speranţa că o să crească numărul celor care utilizează comunicarea on-line.

Marian Torok,  primarul comunei Medieşu Aurit, ne-a spus că utilizarea tuturor modalităţilor de comunicare a unor informaţii în satele aparţinătoare este necesară, fiind stabilite mai multe modalităţi –  prin  intermediul unei publicaţii periodice ajunsă la nr. 11 – editată în 2.500 de exemplare, prin afişarea la primăriei şi în locurile intens circulate, prin postarea informaţiilor în mediul online, iar acolo unde se impune urgenţă, poliţia locală este mobilizată să transmită informa-ţiile. De maximă utilitate se dovedeşte transmiterea informaţiilor prin cele 25 de lăcaşe de cult existente la nivelul unităţii administrativ teritoriale.

Mihai Ghetina, primarul comunei Doba, ne-a confirmat că se transmit informaţii de maxim interes prin intermediul bisericilor, dar şi în sistem online.

La acest mod de comunicare, din diverse motive apar comentarii care adesea se referă la subiecte colaterale, nu la cele comunicate. Nu sunt puţine situaţiile în care comentariile sunt făcute sub semnul anonimatului, fără a fi revendicate din diverse motive care doar pot fi intuite. În majoritatea cazurilor reacţiile la postările online sunt pozitive. Uneori, oamenii solicită clarificări prin intermediul facebook-ului. Acestora li se răspunde de regulă în timp util, fiind prezentate mai în detaliu informaţiile solicitate.

Modalităţi de comunicare similare cu cele menţionate mai sus se utilizează şi în alte comune precum Călineşti-Oaş, Odoreu, ca să dăm câteva exemple.

Ciornă automată

2 comentarii

  1. comunicati pt marele primar de la socond ca sant multe metode de informare a stirilor,noutatilor,si alte informatii utile pt cetateni in afara de propaganda preotilor aserviti lor primarilor asa ca domnu mare primar mai incet cu preotii ca nu esti sigur nici cu ei una promit si alta se intampla si sa sti ca sant destule caii de informare a cetatenilor

Lasă un răspuns

Connect with