Image 1
Image 2

PRODUCȚIA DE VIN PE GLOB

Producţia de vin pe glob a coborât vertiginos în acest an

Producţia mondială de vin a scăzut anul acesta la cel mai redus nivel din ultimii 60 de ani, din cauza recoltei slabe din emisfera sudică şi unele ţări europene...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

… mari producătoare, a estimat pe 7 noiembrie Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), transmite Reuters.

 

În privinţa producătorilor de vin din UE, creşteri pozitive sunt aşteptate în Germania (9 milioane de hectolitri, un avans de 1% faţă de 2022), Portugalia (7,4 milioane de hectolitri, un avans de 8% faţă de 2022) şi România (4,4 milioane de hectolitri, un avans de 15% faţă de 3,8 milioane de hectolitri în 2022). În aceste trei ţări, producţia ar urma să fie de asemenea mai ridicată decât media din ultimii cinci ani, cu 2%, 12% şi, respectiv, 4%.

 

Similar, Ungaria (2,5 milioane de hectolitri, un avans de 1% faţă de 2022), Bulgaria (0,9 milioane de hectolitri, un avans de 7% faţă de 2022) şi Slovenia (0,6 milioane de hectolitri, un avans de 6% faţă de 2022) şi-au majorat producţia comparativ cu 2022, dar nivelul ar urma să fie mai scăzut decât media din ultimii cinci ani.

 

Per ansamblu, în aceste ţări, sezonul a fost marcat condiţii de umiditate şi căldură, ploile din vară sporind randamentele culturilor.

 

Datele preliminare ale OIV arată că producţia mondială de vin din 2023 (excluzând sucul de struguri şi mustul) se va situa între 241,7 şi 246,6 milioane hectolitri, prognoza medie fiind de 244,1 milioane hectolitri.

 

Ar fi un declin de 7% faţă de 2022 şi cel mai redus nivel din 1961, când producţia mondială de vin a scăzut la 214 milioane hectolitri, a informat OIV.
“Acest scenariu negativ poate fi atribuit scăderilor majore din principalele ţări producătoare, în ambele emisfere. Ţările cele mai afectate de condiţiile climatice dificile în emisfera nordică sunt Italia, Spania şi Grecia, în timp ce în emisfera sudică Australia, Argentina, Chile, Africa de Sud şi Brazilia au înregistrat scăderi anuale între 10% şi 30%”, se arată în comunicatul OIV.

Franţa a devenit anul acesta cel mai mare producător global de vin, cu o producţie estimată la 45,8 milioane hectolitri, în linie cu nivelul din 2022 şi cu 3% peste media din ultimii cinci ani.

Italia a înregistrat anul acesta o scădere de 12% a producţiei de vin, la 44 milioane hectolitri, cel mai redus nivel din 2017, din cauza ploilor abundente, a furtunilor, dar şi a secetei din unele regiuni.

Spania îşi menţine titlul de al treilea producător global de vin, cu o producţie estimată la 30,7 milioane hectolitri, o scădere de 14 faţă de 2022 şi cu 19% sub media din ultimii cinci ani. Va fi cel mai redus nivel al producţiei din ultimii 20 de ani, din cauza secetei severe şi a temperaturilor extreme care au afectat podgoriile.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with