Asculta acest articolA treia săptămână de grevă a profesorilor fără incidente pare să fie o premieră în materie de proteste.
Cadrele didactice demonstrează că fac parte din elita culturală naţională. În acelaşi timp nu poate fi trecută cu vederea intenţia puterii de a-i compromite pe liderii sindicali.
De la înălţimea funcţiei sale, fiuncţia supremă în stat, preşedintele Klaus Iohannis nu s-a putut abţine să nu arunce câteva vorbe urâte şi nedrepte, la adresa liderilor sindicali. “Cum îndrăznesc să nu încheie anul şcolar?”, se repede Klaus Iohannis la cei care au avut curajul să ceară drepturi în numele cadrelor didactice.
Ar fi avut mai mult o astfel de declaraţie dacă o lansa la adresa parlamentarilor care au îndrăznit să-şi rotunjească veniturile în vreme de criză, şi împotriva primarilor, a tuturor agenţiilor de stat, obscure, care nu se ştie ce rost au şi ce învârt.
Preşedintele Iohannis este primul înalt demnitar care-şi ia zborul, care începe să planeze deasupra tuturor problemelor ce par mărunte de la înălţimea funcţiei sale.
Rămaşi fără susţinerea autorului proiectului utopic “România educată”, profesorii par să găsească mai multă înţelegere în faţa primului ministru Nicolae Ciucă.
“Am început o regândire echitabilă a salarizării.” Corect spus. Numai că domnul Ciucă îşi face bagajele. Rotativa se va face cât de repede. Vine rândul domnului Ciolacu să ocupe locul central în lumina reflectoarelor. În viziunea PSD “guvernarea se referă la dezvoltare prin patriotism economic.” Ce înseamnă “patriotismul economic”? Nu cumva tot un fel de suveranism mascat? Nu cumva “viziunea” lui Marcel Ciolacu se apropie de teoria lansată de Liviu Dragnea? Prin sine cuvântul “patriotism” induce ideea de naţionalism.
Se va apropia România, sub guvernul Ciolacu, de o poziţie ceva mai radicală faţă de UE, ceva în genul “patriotismului economic” al premierului ungar, Viktor Orban? Exportat şi înspre Transilvania, “patriorismul economic” promovat de Viktor Orban începe să deranjeze Bucureştiul.
În bună parte, “patriotismul economic” al PSD îşi are originea în aceleaşi cauze care face din Polonia o ţară radicalizată în raport cu UE.
Fără să aibă consistenţă ideologică, AUR tinde să capitalieze electoratul nemulţumit. În ce măsură reuşeşte? Depinde de modul în care vor fi rezolvate revendicările profesorilor.
Doamne fereşte să-şi pună cadrele didactice speranţele în partidul lui George Simion.
România a adoptat, în relaţia cu UE, poziţia ghiocelului. Profesorii au îndrăznit să ridice steagul revoltei. În ceasul al doisprezecelea al guvernării sale, Nicolae Ciucă îşi dă seama că este nevoie “de o regândire echitabilă a salarizării”. Cu asta trebuia să-şi înceapă mandatul, nu să şi-l încheie.
Greva din Educaţie nu este izolată. Deşi în Sănătate, graţie majorărilor din timpul lui Liviu Dragnea, salariile sunt mai mari decât în Educaţie, se anunţă mişcări de proteste. Miercuri va fi o grevă japoneză, dar de aici până la greva generală nu este decât un pas.
Lucrătorii de la CFR ameninţă, de asemenea, cu greva. Practic nu există categorie socială care să nu fie deranjată de politicile guvernamentale.
Nici cei din zona aşa-ziselor “pensii speciale” nu privesc cu ochi buni reformele pe care şi le propune guvernul.
De la unii nu poţi tăia, altora nu le poţi mări veniturile. Există o ruptură în societate pe care, din câte se vede, o majoritate parlamentară de 70% nu o poate rezolva. În aceste condiţii “rotativa” nu avantajează PSD. Va reuşi Marcel Ciolacu să refuze schimbul cu Nicolae Ciucă?
Dar nu doar România se confruntă cu mişcări de protest. În Franţa grevele ameninţă să blocheze economia. În Polonia 500.000 de protestatari au ieşit în stradă cerând demisia guvernului. Când şi în România vor ieşi în stradă câteva sute de mii de cetăţeni şi vor cere demisia guvernului cu ce ar putea fi înlocuită actuala coaliţie de guvernare PNL-PSD-UDMR?
Va reuşi PSD să salveze România prin doctrina “patriotismului economic”? Vom vedea după “rotativă”.
Fii primul care comentează