Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PREGĂTIREA PENTRU IARNĂ

Rezistenţa la frig poate fi modelată prin “băi de aer” şi exerciţii în natură

Se ştie clar că rezistenţa la frig le permite copiilor de rromi să umble desculţi iarna, când este frigul mai mare. Ei bine, au ajuns la performanţa acesta - căci cu siguranţă este vorba de o performanţă! - prin exerciţiu şi prin obişnuiţă de mici.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Nu este nevoie să ajungeţi până la a umbla iarna fără încălţări, însă persoanele care doresc să îşi îmbunătăţească performanţele sistemului imunitar şi rezistenţa la frig trebuie să afle că acest lucru este posibil cu băi de aer rece şi cu exerciţii în natură, de la cele mai simple, până la din ce în ce mai complexe.

Cătălina Culea a scris şi un volum dedicat îmbunătăţirii sistemului imunitar, dar şi pentru creşterea rezistenţei la frig. Practic, este vorba despre aşa numita călire, necesară mai ales în cazul persoanelor care dârdâie constant de frig. Sezonul rece a început şi exerciţiile fizice la aer rece vor fi utile şi în prevenirea răcelilor şi gripelor sezoniere.

“Călirea este metoda prin care se folosesc factorii naturali; după anumite principii şi reguli se realizează mărirea rezistenţei generale a organismului faţă de variaţiile bruşte ale factorilor mediului extern şi faţă de îmbolnăviri. Această metodă combinată cu exerciţiile fizice în aer liber duce la creşterea accentuată a rezistenţei generale a organismului. Pentru sportivi călirea capătă o importanţă deosebită deoarece antrenamentele şi competiţiile se desfăşoară în condiţii de mediu diferite, uneori extreme. Randament maxim dau numai sportivii de performanţă cu un grad înalt de călire”, susţine Cătălina Culea, în volumul intitulat “Igienă şi Elemente de Nutriţionism”.

Expunerea treptată la frig are principii similare cu antrenamentul sportivilor de performanţă. Durata de expunere este graduală, dar şi intensitatea va fi reglată treptat, fără a se exagera la început.

“Se realizează prin variaţia intensităţii factorilor de mediu precum şi a duratei în timp a acţiunii acestora. Călirea începe în sezonul cald când organismul este mai puţin solicitat de mediul extern. Temperatura apei şi aerului sunt mai ridicate, expunerea la soare când razele sunt mai puţin intense, creşterea treptată a duratei de expunere de la minute la zeci de minute. Durata nu trebuie exagerată la început pentru a evita apariţia de modificări negative… Călirea se efectuează sistematic, continuu, din prima copilărie până la vârsta înaintată. Se combină 2-3-4 factori: băi de aer, apă, soare în acelaşi timp; proceduri diferite cu apă, expunere la aer cald rece, umed, uscat, vânt, ploaie toate combinate cu exerciţii fizice. Gimnastica de dimineaţă în aer liber, urmată de proceduri de călire cu apă, exerciţii fizice, exerciţii de respiraţie controlată. Practicarea de sporturi în aer liber, ciclism, crosuri, orientare turistică, schiului, înotului etc. oferă posibilitatea menţinerii unui grad înalt de călire cu efecte dintre cele mai favorabile asupra sănătăţii, puterii de muncă”, mai explică autoarea Cătălina Culea.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns