Image 1
Image 2

ADERAREA NATO

România a jucat un rol crucial în promovarea securităţii şi cooperării în cadrul NATO

România a jucat un rol crucial în promovarea securităţii şi cooperării în cadrul NATO
România a jucat un rol crucial în promovarea securităţii şi cooperării în cadrul NATO, contribuind la operaţiunile de menţinere a păcii şi sporind interoperabilitatea între statele membre, a afirmat, vineri, ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Misiunea diplomatică a Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia celebrării a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică.

Kavalec a arătat că momentul aderării a marcat “o etapă importantă” în parteneriatul strategic România-SUA.

 

 

“În timp ce sărbătorim această aniversare importantă, lăudăm devotamentul României faţă de valorile NATO şi sprijinul său neclintit pentru securitatea euroatlantică. Împreună suntem uniţi în angajamentul nostru de a proteja valorile noastre democratice comune şi de a promova stabilitatea în regiune”, a mai spus diplomatul, descriind România ca pe un “membru valoros” al Alianţei.

Ambasada SUA aminteşte că, la 29 martie 2004, în prezenţa secretarului de stat al SUA, Colin Powell, prim-ministrul român Adrian Năstase a înaintat oficial instrumentele de aderare a României către Guvernul SUA, care este depozitarul Tratatului Atlanticului de Nord.

 

 

Ceremonia a avut loc în “Cash Room” din cadrul Departamentului Trezoreriei al SUA, în Washington, D.C. Acest pas important a marcat intrarea României în NATO în cadrul celui de-al doilea val de extindere de după Războiul Rece, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

 

 

În acea zi istorică, preşedintele SUA, George W. Bush, i-a primit pe prim-miniştrii celor şapte naţiuni, împreună cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, pe peluza de sud a Casei Albe. În cuvântul de bun venit adresat noilor membri NATO, preşedintele Bush a reamintit că, “atunci când a fost fondată NATO, oamenii din aceste şapte naţiuni erau prizonierii unui imperiu”.

“Ei au îndurat o tiranie amară, au luptat pentru independenţă, şi-au câştigat libertatea prin curaj şi perseverenţă. Iar astăzi ei sunt alături de noi ca parteneri deplini şi egali în această mare alianţă”, a spus preşedintele SUA.

Această etapă importantă a fost urmată, la 2 aprilie, de ridicarea drapelului României la sediul NATO din Bruxelles.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns