Image 1
Image 2

Rugăciunea – dialogul intim al omului cu Dumnezeu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Creştini la Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului
Creştini la Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului

Preotul dr. Cristian Boloş de la Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului ne vorbeşte despre rugăciune, ca fiind dialogul intim al omului cu Dumnezeu. 

De-a lungul existenţei sale, omul a simţit mereu nevoia de a comunica cu Dumnezeu. Ca atare, s-au stabilit diverse forme pentru a se realiza un raport cât mai strâns cu Creatorul. Aşa a luat naştere cultul Bisericii, care prin varietatea sa ne facilitează întâlnirea cu Dumnezeu. Creştinul autentic se roagă „în Duh şi în adevăr” (Ioan IV; 24) atât la biserică (împreună cu marea familie a credincioşilor), cât şi acasă (în intimitate – Matei VI; 5-13). A te ruga în singurătate nu înseamnă a fi singur; rugăciunea, care ne ridică de pe pământ în cer, presupune a-L avea ca partener de dialog, ca interlocutor pe Dumnezeu. Dacă ar fi să definim rugăciunea, am putea spune că este dialogul intim al omului cu Dumnezeu, că este punctul în care omul se intersectează şi se uneşte cu Dumnezeu. Acest dialog porneşte din minte şi din inimă, fiind bazat pe voinţa liberă a omului şi nu pe o constrângere. Noi ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfinţilor cu credinţă, nădejde, dar şi cu răbdare, aşteptând împlinirea cererilor noastre. Prin rugăciune Îi împărtăşim Domnului bucuriile prin care trecem în viaţă, Îi cerem iertare pentru păcatele săvârşite şi ajutorul în orice împrejurare, spre a progresa necontenit în bine. Totodată, prin rugăciune Îi mulţumim Domnului, din adâncul sufletului, pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră. Ne rugăm pentru noi înşine, pentru familiile noastre, pentru întreaga lume, dar şi pentru cei adormiţi întru Domnul, plecaţi pe calea veşniciei. Rugăciunea este o expresie, o manifestare a iubirii faţă de aproapele; ne rugăm unii pentru ceilalţi, fiindcă mântuirea este comunitară: dacă cei de lângă noi nu se mântuiesc, înseamnă că şi noi suntem în pericol.

Dumnezeu aude fiecare cuvânt, fiecare suspin şi vede orice lacrimă vărsată în timpul rugăciunii. El ne împlineşte dorinţele bune pe care le exprimăm, dacă ne punem cu adevărat încrederea în puterea Sa, crezând stăruitor că vom dobândi ceea ce cerem. Credinţa este esenţială în rugăciune (Matei XXI; 22).

Cu toate că Dumnezeu cunoaşte ceea ce ne dorim, El aşteaptă rugăciunea noastră, aşteaptă cererea tocmai pentru a se realiza acel dialog interpersonal, între Sine şi om, pentru a se menţine nestinsă iubirea, care asigură fericirea şi nemurirea, pentru ca omul să trăiască într-o permanentă Liturghie după Liturghie. Se impune ca rugăciunea – care reprezintă un antidot extrem de eficient în lupta noastră împotriva păcatului – să fie caracterizată printr-o mare atenţie. Se întâmplă ca în timpul rugăciunii mintea să ne zboare în altă parte, iar gândurile să ne fie împrăştiate. Când simţim că se produce această împrăştiere ar fi bine să ne oprim puţin din rugăciune, să ne reculegem, să ne redobândim atenţia şi concentrarea, rostind cu intensitate: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa) şi după ce ne-am liniştit în interior să ne aplecăm din nou asupra rugăciunii, reluând-o de unde am lăsat-o.

De asemenea, rugăciunea este mai intensă când e însoţită de post. Rugăciunea şi postul constituie două arme deosebit de puternice în vederea dobândirii biruinţei împotriva necazurilor şi a ispitelor inerente vieţii. Rugăciunea – care aduce pace şi iubire în raporturile dintre oameni – presupune iertare; nu te poţi angaja într-o convorbire cu Dumnezeu-Împăratul păcii, dacă în suflet porţi ură împotriva semenului tău. Iisus Hristos ne îndeamnă: „când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva” (Marcu XI; 25). Dacă vedem că un semen ne cauzează neplăceri, să ne rugăm pentru el, dar nu cerându-i pedeapsă, ci rugându-L pe Dumnezeu să-i lumineze mintea şi viaţa, întorcându-l spre noi cu dragoste şi înţelegere.

Citind rândurile de mai sus putem pătrunde puţin în misterul rugăciunii, dar, în mod special, putem înţelege că rugăciunea este o artă, pe care nu ajunge să o deprindem şi să o stăpânim, ci se impune să o transpunem în propria viaţă. Viaţa trebuie să fie o rugăciune.