Image 1
Image 2

SĂRBĂTOARE ÎN SATU MARE

Sute de credincioşi la hramul Bisericii Sf. Francisc

Credincioşii sătmăreni s-au adunat în număr mare, duminică 8 octombrie 2023 pentru a celebra hramul Bisericii Greco Catolice de pe strada Rodnei...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…din municipiul Satu Mare, o oază de spiritualitate şi pace în inima oraşului nostru.

Evenimentul special a fost onorat de prezenţa Preasfinţitului Părinte, Vasile Bizău, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice Maramureş care a condus ceremonia solemnă. I-au fost alături la concelebrare părintele protopop, Dumitru Roman, preotul paroh, Ovidiu Bârle cât şi preoţi parohi din eparhie.

Sfântul lăcaş îl are ca ocrotitor pe Sf. Francisc, iar de-a lungul timpului aici şi-au găsit alinare şi îndrumare spirituală numeroşi credincioşi. Iată că în această duminică a fost evidenţiat printre altele şi efortul din ultima perioadă a comunităţii de a înfrumuseţa biserica cu vitralii care prin modul în care au fost realizate dau o aură cu totul aparte bisericii. Aceste opere de artă de sticlă colorată îmbină simbolurile creştine, prezentând momentele importante ale vieţii Mântuitorului reflectate în praznicele ce-i sunt închinate de-a lungul anului bisericesc. Ele nu numai că înfrumuseţează lăcaşul de cult, dar aduc şi o atmosferă specială de linişte şi contemplare pentru cei care vin să se roage. De asemenea, un loc aparte îl ocupă şi sfinţii închisorilor aflaţi sub ocrotirea Maicii Domnului, reprezentaţi în primul vitraliu de la intrarea în biserică pe partea stângă,. Pentru jertfa lor ei sunt pomeniţi şi cinstiţi nu numai cu numele ci şi prin această reprezentare, de aducere aminte a contribuţiei lor la unitatea Bisericii greco catolice.

Îndemn la solidaritate

Cu ocazia hramului, credincioşii au avut privilegiul de a asculta cuvântul episcopului Vasile, care a adus cuvinte de inspiraţie şi un îndemn la solidaritatea comunităţii în înfăptuirea celor de folos aproapelui. A fost apreciat efortul comunităţii şi implicarea de care dă dovadă prin numeroasele activităţi cu caracter social-umanitar pe care le derulează de-a lungul timpului. În cuvântul de învăţătură, episcopul Vasile a subliniat permanenta conlucrare dintre Dumnezeu şi om, a subliniat importanţa valorilor promovate de Sfântul Francisc, prin schimbarea vieţii sale şi a Bisericii în acord cu voinţa divină şi i-a îndemnat pe credincioşi să fie la rândul lor implinitori ai păcii şi binelui.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Ovidiu Bîrle a mulţumit episcopului pentru bunăvoinţa de a fi alături de comunitatea parohiei. O fetiţă cu numele Antonia i-a dăruit episcopului Vasile un buchet de flori din partea credincioşilor, iar unul din membrii Consiliului Parohial i-a oferi o icoană.

Fiind zi de hram, cei prezenţi au fost miruiţi cu untdelemn sfinţit, au primit câte o iconiţă şi au fost invitaţi la o agapă fraternă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

LITURGHIE ARHIEREASCĂ

Hram în prezenţa Moaştelor Sfântului Nectarie de Eghina

Duminică, 12 noiembrie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de hram la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare. La eveniment a asistat secretarul de stat pentru culte, Ciprian Olinici și preotul paroh Andrei Emil Pop, inspector eparhial.