Image 1
Image 2

Șansa de afirmare a USR-ului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

USR ține cu tot dinandinsul să rămână copilul zburdalnic din parlament. Nu vrea să-i lase nou intratului în cel mai înalt forum al democrației, AUR, șansa de a a-și trăi copilăria pe holurile parlamentului.

După ce  lideri ai USR-PLUS au declarat că se negociază principii nu persoane, în cel mai dificil moment al negocierilor pentru formarea coaliției de guvernare, Dan Barna iese într-o conferință de presă și anunță că USR-PLUS îl propune pe un domn Drulă pentru funcția de preșdinte al Camerei Deputaților. Bif, baf, buf! Na-ți-o frântă că ți-am dres-o! Atât PNL cât și UDMR au sancționat aspru ieșirea lui Dan Barna.  Într-un moment crucial al negocierilor, liderul USR s-a decis să joace tare. Ca orice politician, are altă agendă decât populația.

Oamenii așteaptă să se facă odată guvernul și să-și vadă de treabă. Partidele au alte priorități. Așa cum își aștern acum, cred că vor dormi până la alegerile de peste patru ani.

După cum se prezintă spectrul politic rezultat din alegeri, s-ar  părea că, probabil imediat după ce va trece pandemia, vom asista la mișcări politice spectaculoase.

Se prea poate să avem schimbări dese de guvern. Atâta vreme cât puterea executivă nu este în aceeași mână cu puterea politică, în sensul că președinții partidelor de guvernare nu fac parte din guvern, nu se poate vorbi despre stabilitate politică. 

Cea mai funcțională formulă este președintele PNL premier, președintele USR și președintele UDMR, vicepremieri. Orban se vrea președintele Camerei Deputaților, dar Barna îl propune pe Drulă de la USR. Este mai mult decât o cacialma. Liderii UDMR au sesizat absurditatea acestei felieri a deciziilor politice care trebuie luate și pe drept cuvânt, având o vastă experință în spate, nu sunt de acord cu propunerea lui Dan Barna.

Se știa că negocierile s-au întrerupt tocmai pentru că PNL își dorea această funcție pentru președintele partidului, Ludovic Orban. Un sistem, un stat, funcționează după reguli foarte clare, verificate în timp.

Astfel, pentru buna funcționare a unui guvern, primul ministru trebuie să fie și liderul principalului partid de guvernare. Altfel, deciziile se încurcă în diferite chichițe birocratice. 

Această condiție a fost încălcată chiar de Ludovic Orban când și-a dat demisia din fruntea guvernului. A fost un gest de falsă glorie. Dacă PNL a pierdut alegerile președintele partidului își dă demisia, nu șeful guvernului. Prin urmare Ludovic Orban trebuia să demisioneze din fruntea PNL.

Ce ar fi urmat? Foarte probabil ar fi avut probleme la nominalizarea pentru funcția de prim ministru. Toate problemele vin, în realitate, din faptul că PNL a pierdut alegerile. Orice pierdere se plătește.

Una dintre soluții pentru deblocarea situației, cea  mai simplă, ar fi numirea lui Florin Cîțu în funcția de președinte interimar al PNL.

În politică cel mai greu de luat sunt tocmai soluțiile simple. Politicienii preferă soluțiile non-invazive, care să nu le afecteze integritatea funcției, a privilegiilor. 

Dacă este vorba despre demisii de onoare, toți liderii politici ar trebui să-și dea demisiile pentru că niciun partid nu a câștigat alegerile.

Președintele Iohannis a pariat pe PNL. Nu are nicio vină? A recunoscut că și el are o vină. Recunoaștere care îl onorează, dar îl și obligă să suporte o parte din consecințe.

Dar până la acordarea sentințelor, desigur de către alegători, țara are nevoie de un guvern. Trebuie să știe în ce direcție se îndreaptă.

Un guvern de centru-dreapta, dacă își respectă ideologia, doctrina, ia anumite măsuri. Una dintre aceste măsuri a și fost anunțată. De la Romsilva vor fi disponibilizate sute de persoane. Asta este o măsură de dreapta.

În județul Bihor noul președinte al Consiliului Județean a anunțat că s-a făcut o analiză a personalului din instituțiile subordonate și la Biblioteca Județeană, de exemplu, vor și disponibilizați un anumit număr de angajați. Este o măsură de dreapta.

După alegeri, în cazul în care PNL câștiga alegerile la un scor care îi permitea să facă un guvern care  avea o largă reprezentare parlamentară, ar fi luat măsuri de reformă dure.

Acum PNL, dar și președintele Iohannis, este la mâna USR-PLUS. Dan Barna și Dacian Cioloș vor să profite de situație și să-și consolideze poziția pe scena politică.

Mai mult decât PLUS, acum USR are o șansă de afirmare cum nu a avut niciodată. Se va ști folosi de ea?

Ieșirea lui Dan Barna nu este fără obiect. Ca partid complementar la putere, USR-PLUS își joacă până la ultimele consecințe cartea. Va ceda PNL-ul? Ce alte variante are?

Sigla Informatia Zilei

PSD devine partid istoric

Asculta acest articol Social democraţia nu a fost inventată în România după revoluţia din decembrie 1989. La fel ca Radu

EDITORIAL-DUMITRU-PACURARU

Extremismul verde

Ursula von der Leyden, președinta Comisiei Europene, spune că s-au luat decizii privind protecția climei, a produselor bio, fără să fie consultați fermierii.

Sigla Informatia Zilei

Este cultura o prioritate?

Asculta acest articol Dacă măcar ca principiu între educaţie şi cultură s-ar face o minimă apropiere, s-ar ajunge la concluzia