Image 1
Image 2

VIRUSUL WEST NILE

Satu Mare a ajuns la 3 cazuri de îmbolnăvire

Numărul infecţiilor cu virusul West Nile în judeţul Satu Mare a crescut de la 1 la 3 cazuri, din care unul soldat cu decesul pacientului, se arată în cea mai recentă informare a Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Am putea crede că la Satu Mare dezinsecţia rămâne în continuare o problemă de vreme ce nu reuşim să scăpăm de ţânţarii care transmit acest virus extrem de periculos. Satu Mare a raportat în urmă cu mai bine de o lună un caz de deces de pe urma infecţiei cu West Nile, tot un caz de deces fiind înregistrat şi în judeţul vecin, Bihor. Celelalte judeţe din Nord Vestul ţării (Maramureş, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud) nu au deocamdată cazuri confirmate cu acest virus.

La nivel naţional, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (6 iunie) până joi, 14 septembrie au fost confirmate 42 de cazuri şi două cazuri probabile.

Potrivit INSP, pentru intervalul citat au fost înregistrate şapte decese în urma infecţiei cu virusul West Nile. în judeţele Bihor (1), Ilfov (2), Dolj (1), Prahova (1), Satu Mare (1), Sibiu (1).

În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virus West Nile au avut următoarea distribuţie: municipiul Bucureşti (7), Bacău (1), Bihor (1), Botoşani (1), Brăila (4), Buzău (1), Dolj (5), Galaţi (4), Ialomiţa (1), Iaşi (4), Ilfov (4), Olt (2), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (3), Tulcea (3) şi Vaslui (1).

Specialiştii INSP recomandă populaţiei: să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre); să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with