Un sătmărean ne-a vizitat marți la redacție pentru a reclama reacția nepotrivită a unui șofer.
“În jurul orei 11 am parcat în Piața Libertății înaintea Muzeului de Artă. Imediat lângă mine a apărut o dubă albastră care a parcat cu spatele puțin pe trecerea de pietoni semaforizată. Ideea e că șoferul, de aproximativ 50 de ani, a deschis ușa în forță, lovindu-mi mașina și lăsându-i o zgârietură. Șoferului dubei cu numărul de Cluj nu i-a păsat ce a făcut. Mi-a spus că a avut de lăsat doar o foaie și că pot să chem și poliția pentru că nu-l interesează. Și a plecat exact când s-a făcut verde pentru pietoni, aceștia fiind nevoiți să se ferească de dubă pentru a nu fi loviți la plecare. Normal că l-am reclamat la poliție pentru această atitudine”, ne-a declarat M.L.
Fii primul care comentează