Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

MONUMENT NOU SATU MARE

Satu Mare se îmbogățește cu un monument dedicat celui mai mare poet maghiar, Petofi Șandor

Zilele următoare, luni 30 octombrie 2023, de la ora 16:00, se va inaugura o statuie a poetului național al Ungariei, Petofi Șandor, echivalentul poetului național al Românie, Mihai Eminescu.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol

Statuia va fi amplasată  în locul bustului din parcul de lângă Spitalul Județean din municipiul Satu Mare. Primarul Kereskenyi Gabor declară că vechea statuie va fi donată unei localități cu populație maghiară.

 

Vicepremierul maghiar Zsolt Semjén va fi invitatul de onoare la ceremonia de dezvelire a statuii de luni. Nu va lipsi nici președintele UDMR, Kelemen Hunor.

 

Poate că nu întâmplător prima traducere a unor poezii de Petofi Șandor a fost făcută tot de un sătmărean, George Marchiș, tatăl cunoscutei Otilia Marchiș, al cărei chip turnat în bronz poate fi văzut la Carei, alături de Ady Endre, alt mare poet maghiar, născut într-o mică localitate de lângă Tășnad, care azi îi poartă numele, satul Ady Endre.

Despre ambii scriitori Informația Zilei, Informația de Duminică, revista Poesis, a scris în nenumărate rânduri.

 

Ca un omagiu adus marelui poet, de la a acărui naștere s-au împlinit anul acesta 200 de ani, a apărut o traducere în limba românâ a operei poetului “Apostolul”în traducerea excelentă a lui Kocsis Francisko.

 

Vă incităm să citiți prezentarea inclusă în volumul “Apostolul” apărut într-o ediție de lux la TIPO-Moldova, avându-i ca redactori pe Balzs F. Attila și Aurel Ștefanachi.

 

„Într-un moment-cheie din Apostolul, protagonistul Silvestru se adânceşte în lectura istoriei universale. Raportarea la această carte fundamentală îi va marca destinul. După cum ne arată naratorul poemului epic, cartea în sine, adică istoria umanității, poate oferi lecturi paralele, alternative prin pesimismul sau optimismul lor. Silvestru își va alege prin această lectură crucială
parcursul pe care îl va urma, mizând pe o lectură prea optimistă, prevestind eşecul de care va avea parte în timpul vieții sale.

 

Dar lectura Apostolului în sine devine pe parcurs mai complexă decât ceea ce Silvestru simte și decide în adolescența sa romantică. De aceea, este important să ne oprim pentru o clipă la această intersecție a sensurilor care oglindesc într-un fel și ceea ce s-a întâmplat cu cartea de față ‒ Apostolul, poemul de mare întindere al lui Petőfi Sándor:

 

Aşa cum citeşte credinciosul Coranul
Şi iudeul Biblia,
Citea plin de râvnă
Istoria universală! Ce carte minunată!
Lectură pe potriva fiecărui om.
Pentru unul e mântuire, pentru altul blestem,
Viaţă pentru unul, moarte pentru altul.
Unuia-i spune, punându-i spada-n mână:
„Du-te şi luptă! nu vei lupta-n zadar,
Vei ajuta omenirea“.
Pe altul îl îndeamnă: „lasă-ţi sabia,
Ai lupta-n zadar,
Lumea va fi mereu nefericită,
Cum e de mii de ani“.

 

Elaborat în perioada iunie-septembrie 1848, într-o perioadă agitată a vieții lui Petőfi, plină de evenimente revoluţionare, Apostolul a fost publicat doar postum, în 1874. Prin urmare, poemul a rămas necunoscut un timp îndelungat pentru critici și pentru publicul larg, nefiind parte integrantă a textelor pe baza cărora s-a conturat imaginea de poet național a lui Petőfi, poet accesibil din punct de vedere stilistic și al mesajelor formulate, poet al unui sensus communis cu care puteau să se identifice cele mai diverse grupuri ale poporului maghiar.

 

Chiar și după apariția postumă, din anii 1870, Apostolul a rămas un text controversat, fiind considerat un poem nereușit, de o violență mentală excesivă, și chiar „străină” spiritului literaturii din zonă, aspectele politice din poem fiind considerate prea „teoretizante” față de realitățile vremii.

 

Aceste aprecieri nefavorabile au fost formulate de către autori și critici importanți, proeminenți pentru perioada aceea, incluzându-i pe Gyulai Pál, Jókai Mór, Asbóth János, sau chiar clujeanul Meltzl Hugó, redactor al primei reviste de literatură comparată pe plan mondial, spre
sfârșitul secolului al XIX-lea.

 

Lecturile critice ale poemului au pornit, de cele mai multe ori, de la un aspect al biografiei lui Petőfi, care putea explica în parte pesimismul radiat de Apostolul. Un insucces electoral din iunie 1848, de la Szabadszállás, din zona natală a poetului, interferează într-adevăr cu unele
elemente de intrigă ale poemului.

 

Regăsim în poem unele formulări anterioare despre spiritul democrației („Nu cunosc oameni inferiori/ Sau superiori mie”), incluse în textul său programatic scris în contextul alegerilor, când adversarul său politic a fost fiul preotului reformat din Szabadszállás, unele formulări, considerate anticlericale pentru mentalul colectiv al secolului al XIX-lea, fiind atribuite acestei experiențe personale.

 

În poem, denigrarea mincinoasă a lui Silvestru se declanşează prin predica rostită din amvon, implicarea preotului ducând la schimbarea imediată a percepției localnicilor despre tânărul notar. În urma acestui complot, Silvestru va ajunge din nou în capitală, unde a crescut într-o sărăcie cumplită.

 

Totuși, miza Apostolului transcende într-un mod perceptibil orice frustrare personală. Poemul este consecvent în conturarea unei lumi abstracte, universale în sensul că acțiunea se petrece într-o țară care ar putea fi oricare dintre statele europene ale vremii. Monarhia, structura socială, metropola, cenzura, chiar și iobăgia sunt prezențe cât se poate de reale în istoria europeană a secolului al XIX-lea.

 

Universalismul poemului se verifică inclusiv prin aluziile culturale din biografia lui Silvestru sau din descrierile metropolei în care acesta își petrece tinerețea. Istoria literară a remarcat faptul că în descrierea copilăriei și tinereții lui Silvestru pot fi observate intertexte ale romanelor lui Dickens; putem remarca reminiscențe din Eugène Sue în situația disperată a cuplului care încearcă să supraviețuiască la periferiile metropolei, iar în scenele legate de detenția lui Silvestru, Petőfi putea să se inspire din autori romantici ca Shelley, Byron, Dumas sau Victor Hugo.

 

În acest sens, Apostolul se înscrie în tradiția operelor universaliste ale literaturii maghiare, ca Csongor și Tünde, de Vörösmarty Mihály (1830), sau Tragedia omului, de Madách Imre (1862). Inclusiv viziunea „pesimistă” și axarea pe istoria universală a omenirii situează Apostolul în zona Tragediei omului.”

 

CITEȘTE ȘI:

Ciornă automată