De ani de zile, după modelul unor state din Europa de Vest, mari fermieri implicaţi în activitatea de creştere şi îngrăşare a porcilor au pledat pentru interzicerea creşterii porcilor în gospodăriile populaţiei.
Demersul acestora reprezintă un atentat la ceea ce înseamnă protecţia tradiţiilor în materie, potrivit unor păreri ale oamenilor de la sate. Interzicerea creşterii porcilor în gospodăriile populaţiei mai ales nu s-a reuşit până acum, dar au fost instituite alte reguli pe seama unor ordine ale Ministrului Agriculturii. Menţionăm aici: închiderea târgurilor de animale, interzicerea existenţei vierilor şi a scroafelor în gospodăriile non-profesionale, implicit interzicerea reproducţiei. Ba mai nou, printr-un proiect de ordin se instituie clasificarea fermelor de creştere a porcilor, fiind stabilit, sau cel puţin propus a fi respectat, la 5 numărul maxim de porci dintr-o gospodărie ţărănească fără autorizaţie, sau formă juridică. Interzicerea reproducţiei porcilor în gospodării nu este compensată cu măsuri menite a nu exista porci în gospodăriile populaţiei. În lipsa scroafelor, se reduce aproape la zero posibilitatea populaţiei de a-şi cumpăra purcei.
Fermele autorizate din România pentru reproducţie asigură doar un procent nesemnificativ de purcei, chiar insuficient marilor exploataţii. Aşa cum se ştie, aproape 90% din porcii crescuţi şi îngrăşaţi în fermele comerciale româneşti, inclusiv cele sătmărene, provin din ferme de reproducţie din Europa de Vest.
În timp ce populaţia de la sate este îngrijorată cu privire la soarta porcului şi a tradiţiilor româneşti, o serie de mari fermieri „aplaudă” apariţia faimosului Ordin 24.
Președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, Ioan Ladoși, citat de publicaţia Agro Info, a declarat la începutul acestei săptămâni, că fără respectarea regulilor impuse de proiectul de Ordin al ministrului Agriculturii nr. 24 care limitează la 5 numărul porcilor crescuți în gospodăriile țărănești, România poate să uite de tradiție și de porcul românesc. Potrivit acestuia, Ordinul MADR salvează de la distrugere și porcul crescut în gospodăria țărănească.
Acest punct de vedere este diametral opus cu ceea ce cred şi îşi doresc fermieri români, cei care de cele mai multe ori îşi valorifică cerealele obţinute pe terenurile proprii, prin creşterea porcilor.
Cel citat mai sus a mai spus: “E o chestiune care a stârnit multă pasiune în mass-media în ultimele zile, de la apariția acestui proiect de Ordin 24 vizavi de dimensionarea fermelor de porcine.
Trebuie să fim foarte clari în următoarea privință: acest Ordin nu ar fi trebuit să apară niciodată dacă noi nu ne-am fi situat în ceea ce numim pandemia pestei porcine africane. Nu aveam nicio miză“.
Proiectul de Ordin MADR nr. 24 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploatații de creștere a suinelor a stârnit scandal între micii crescători de animale și Ministerul Agriculturii.
Fii primul care comentează