Asculta acest articolDin pură întâmplare, am întâlnit doi bărbaţi, care vorbeau despre pierderea unor obiceiuri, precum stropitul de Paşte. Din dialogul purtat cu cei doi, s-a desprins faptul că restricţiile instituite cu ani în urmă pentru protecţia faţă de virusul Covid-19, dar şi schimbul de generaţii, au contribuit la estomparea unor tradiţii de sute de ani. Obiceiul udării sau stropirii fetelor în a doua zi de Paște are legătură cu venirea primăverii.
Fetele care sunt udate, cu apă inițial, apoi cu parfum, vor rămâne proaspete, frumoase, vor avea bunăstare și, de asemenea, șanse mai mari să se mărite. Documentele arată că în Transilvania, atât credincioșii catolici, cât și cei ortodocși au obiceiul udatului, în cea de-a doua și în cea de-a treia zi de Paște. Tradiția este prezentă și în alte părți ale țării. Institutul Național al Patrimoniului (INP) menționează că în „Lunea albă”, pe lângul umblatul cu pasca și plugarul, există obiceiul udatului: „Feciorii prind fetele şi le duc la o fântână unde le udă cu două-trei cofe de apă sau le iau pe sus şi le aruncă într-o apă curgătoare. Fetele astfel udate au şanse mai mari să se mărite în anul respectiv.”
Etnografii spun că obiceiul stropitului de Paşte a fost adus în Transilvania în perioada Evului Mediu, de către saşi, fiind preluat în toate zonele locuite de germani şi mai apoi în comunităţile maghiare, dar şi în cele româneşti. Stropitul fetelor se făcea în vechime cu apă, însă, din secolul al XIX-lea, obiceiul s-a modificat astfel încât băieţii folosesc acum sticluţe cu parfum. În Ardeal, tinerii formează grupuri în funcţie de prietenii şi merg „la udat”, primind în schimb de la gazde cozonac, prăjituri, ouă roşii şi vin. Tradiţia mai arată că nici unei fete nu îi va merge bine în acel an dacă nu este stropită. Dacă primesc „udătorii”, vor rămâne frumoase și proaspete pe tot parcursul anului. În funcție de zone, există diferite versuri care sunt recitate de tineri: „Eu sunt micul grădinar / Cu sticluţa-n buzunar / Şi-am venit la dumneavoastră / Să ud floarea din fereastră”. Astfel îşi încep udatul fetelor tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete şi le stropesc cu parfum. În alte zone, se păstrează încă obiceiul ca băieţii să îi întrebe pe părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, spunând următorul: „Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?”.
Din păcate, cele de mai sus sunt tot mai puţin vizibile în această perioadă în care, ofertele generoase ale unor staţiuni turistice, ale unor agenţii de turism care caută alternative moderne de petrecere a sărbătorilor, vin să estompeze tradiţiile care, nu peste mult timp vor rămâne imortalizate pe pelicule fotografice şi/sau în scrierile unor cercetători care au urmărit sute de ani evoluţia acestui obicei. Din păcate, aşa cum spuneau cei despre care facem vorbire în cele de mai sus, nici municipiul şi judeţul Satu Mare nu fac excepţie de la drumul spre modernism şi spre pierderea treptată a tradiţiilor.
Fii primul care comentează