Image 1
Image 2
Ciornă automată

Scriitorul Mihail Neamţu şi profesorul Adrian Papahagi şi-au lansat la Poesis volumul “Geneză şi Înviere. Cum citim Biblia astăzi?”

Atelierele Zetea de la Mediesu Aurit
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Scriitorul Mihail Neamţu şi profesorul Adrian Papahagi şi-au lansat la Poesis volumul   “Geneză şi Înviere. Cum citim Biblia astăzi?”


Sute de oaspeţi, pasionaţi de literatură şi de studierea cărţilor sfinte s-au adunat vineri, 13 ianuarie 2023, de la ora 18.30 în sala de evenimente a Restaurantului Poesis, din municipiul Satu Mare, pentru a participa la prezentarea volumului “Geneză şi înviere. Cum citim Biblia astăzi?” Cei doi scriitori care şi-au dat mâna în realizarea cărţii, scriitorul Mihail Neamţu şi profesorul Adrian Papahagi urmăresc să readucă în inimile românilor bucuria credinţei.

Ţelul acestora a fost atins cu succes, dacă ne referim la evenimentul de vineri seară organizat de Centrul Multicultural Poesis şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

 

Scriitorul Mihail Neamţu şi profesorul Adrian Papahagi şi-au lansat la Poesis volumul   “Geneză şi Înviere. Cum citim Biblia astăzi?”
Cu sala plină de spectatori, volumul mai sus amintit a avut parte de o prezentare care a generat ample dezbateri nu doar între cei doi autori, ci şi în rândul publicului. Au participat preoţi, oameni de cultură, reprezentanţi ai PNL dar şi oameni interesaţi de un act de cultură.

Un fapt demn de apreciat este că în sală s-au aflat foarte mulţi tineri, lucru remarcat de unul dintre cei doi autori, teologul Mihail Neamţu. Acesta a menţionat că este o mare onoare pentru el şi filozoful Adrian Papahagi să se afle din nou la Satu Mare, după 3 sau 4 ani de la ultima vizită.

A dedicat evenimentul cultural-religios de vineri seară celui care a fost omul politic Iuliu Maniu, dar şi memoriei Dr. Vasile Lucaciu. “Vreau doar să observaţi că stăm cu discuţiile în preajma cărţii, singurei cărţi care merită Numele Cartea Cărţilor, pe care numeroşi filozofi au încercat să o deconstruiască. Efortul de a distruge autoritatea acestei cărţi, care apropo… este cartea pe care sute de ani judecătorii din instanţe, din tribunalele civilizaţiei occidentale pe care zeci şi sute, poate milioane de copii, de-a lungul ultimilor 500 de ani au învăţat alfabetul, pe această carte pe care s-a construit civilizaţia noastră, au încercat să o deconstruiască, să o demitologizeze, să o anuleze în semnificaţiile ei ultime, oameni care sigur că au revendicat o autoritate intelectuală ieşită din comun şi filozofii probabil că au fost primii care au vrut să detroneze rolul pe care sacerdoţii, pe care preoţii l-au avut în societatea medievală.

Proiectul de delegitimare a Cărţii Sfinte continuă, iar noi, cu smeritele noastre puteri, am venit cu un prim eseu care este o contribuţie la relegitimarea acestei cărţi în spaţiul public, plecând de la relevanţa în primul rând a povestirilor, care nu sunt doar nişte poveşti, ci sunt povestiri arhetipale, cele din cartea Genezei, mai ales, care vorbesc despre mişcările conştiinţei şi despre interioritatea omului”, a precizat scriitorul Mihail Neamţu.
Acesta a mai atins şi subiectul aroganţei unor variante ale modernităţii de a promova o cunoaştere ruptă de Dumnezeu şi care propune o utopie înşelătoare.

Aflat la Satu Mare pentru a cincea sau a şasea oară, de data aceasta în calitate de filolog şi teolog, Adrian Papahagi a vorbit despre punctele comune ale populaţiei din Ardeal, dar şi despre etniile conlocuitoare din judeţul Satu Mare, una dintre similitudini fiind credinţa în Dumnezeu.
S-a arătat bucuros de faptul că la adunarea de vineri seară au fost prezenţi sătmăreni de diferite confesiuni, de diferite culori politice, de toate etniile şi vârstele.

“Mă uitam şi eu aici în Satu Mare. În centru e o Biserică. Centrul oricărui oraş european e dominat de o catedrală, nu de spitale, sau baruri sau discoteci. E o biserică, o catedrală.
Timpul nostru este structurat de duminică. Nu curge amorf, nesfârşit. Anii sunt de la Hristos. Zilele sunt structurate de prezenţa duminicii şi aşa mai departe.

Reflexele noastre lingvistice, că zici Doamne fereşte sau să dea Dumnezeu sunt creştine chiar şi pentru cei care nu mai cred, chiar şi pentru cei care consideră că Dumnezeu este inutil în ecuaţia progresului şi a bunăstării”, a menţionat filologul Adrian Papahagi. Acesta a adus în discuţie şi argumente pentru care ar trebui păstrată această cultură cristocentică, dar a enumerat şi care sunt pericolele care apar la îndepărtarea de Dumnezeu.

Scriitorul Mihail Neamţu şi profesorul Adrian Papahagi şi-au lansat la Poesis volumul   “Geneză şi Înviere. Cum citim Biblia astăzi?”
Lansarea de vineri s-a încheiat cu acordarea de autografe şi discuţii libere care au durat câteva ore.
Cei doi scriitori se vor afla săptămâna viitoare în Dealul Patriarhiei pentru a prezenta eseul şi în prezenţa figurilor tutelare ale Bisericii Ortodoxe Române, dar şi în alte locaţii din ţară, unde au fost invitaţi.

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca

Expoziția „4+1 “

IOAN SBÂRCIU este unul dintre cei mai bine cunoscuți și prețuiți pictori ai generației sale. Desenator inspirat și prin vervă, colorist rafinat care stăpînește cu siguranța experienței neîntrerupte un repertoriu larg de mijloace expresive, Sbârciu și-a făurit un stil personal în pictura în ulei și și-a legat numele de revirimentul cunoscut în prezent de pastel, ca tehnică, în pictura clujeană.