Image 1
Image 2

MOBILIZARE LA SATU MARE

Se donează sânge pentru victimele de la Crevedia

Mobilizare exemplară la Satu Mare în urma tragediei de la Crevedia în care zeci de persoane au fost grav rănite. Peste 120 persoane, cadre din structurile de intervenţie şi civili din Satu Mare au donat sânge încă de la primele ore ale dimineţii de luni, 28 august 2023.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Potrivit managerului Centrului de Transfuzie Sanguină Satu Mare, dr. Doiniţa Crişan, a fost lansat inclusiv un apel al Centrului Naţional de Transfuzie Sanguină pentru mobilizarea structurilor de intervenţie, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie, dar şi societatea civilă pentru donarea de sânge.

La Satu Mare, cadrele de intervenţie au răspuns apelului, astfel încât luni, dimineaţa devreme au ajuns la centru zeci de pompieri. Datorită numărului mare de cadre, Centrul de Transfuzie a organizat prezentarea lor etapizat pentru zilele următoare.

Este impresionantă mobilizarea forţelor de ordine şi intevenţie, dar şi a cetăţenilor. Am avut oameni care ne-au spus din capul locului că au venit să doneze sânge pentru victimele de la Crevedia. Vă spun sincer că m-a impresionat gestul lor atât de sincer. De mult nu am mai avut atâţia donatori într-o zi câţi am avut azi (28.08.2023 n.r.), 120 persoane au donat, mare parte pompieri, dar şi de la Jandarmerie, Poliţie şi civili ceea ce ne bucură, este un semn evident că oamenii înţeleg suferinţa semenilor şi se implică în ajutorarea lor. Marţi, 29 august 2023 vom fi prezenţi pentru la Oficiul pentru cadastru din Satu Mare unde tot aşa, mai mulţi angajaţi şi-au exprimat intenţia de a dona. În paralel, centrul va fi deschis de la ora 8-13 pentru recoltare, iar cine doreşte să ajute este binevenit” a spus dr. Doiniţa Crişan.

De asemenea, unitatea face un apel în rândul populaţiei pentru a dona şi astfel a susţine viaţa atât a victimelor de la Crevedia, dar şi a victimelor mai multor accidente de circulaţie din judeţul Satu Mare, dar şi a pacienţilor cu boli foarte grave care au nevoie de sânge.

Ce trebuie să ştiţi despre donare:

1. Vârsta cuprinsă între 18-65 de ani. Sunt menţiuni speciale pentru cei care donează pentru prima dată la peste 50 de ani.

2. Greutatea corporală minimă de 50 de kg.

3. Tensiunea arterială – peste 100/60 mmHg.

4. Puls regulat de 50-100/minut.

5. Temperatura mai mică de 37,5 grade Celsius.

6. Hemoglobina peste 12,5g% la femei şi peste 13,5g% la bărbaţi.

7. Nu aţi consumat alcool sau masă bogată în grăsimi cu 72 de ore înainte de a dona.

8. Nu aţi avut în ultimul timp intervenţii chirurgicale sau pierderi de sânge.

9. Nu aţi avut alte boli precum hepatită, tbc, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de piele, boli de inimă sau

nu aveţi alte afecţiuni acute care să necesite tratament cu antibiotice.

10. Nu sunteţi gravide, lehuze (nu puteţi dona sânge timp de 18 luni după naştere) sau nu sunteţi în perioada menstruală.

11. Intervalul de timp între 2 donări succesive este de 8 săptămâni pentru donatorii de sânge, cu acceptare a maxim 5 donări pe an la bărbaţi şi 4 la femei.

12. Pe lângă beneficiile pentru sănătate cei ce donează sânge beneficiază de un set de analize gratuite şi primesc şapte tichete de masă, fiecare în valoare de 9,57 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, decontarea transportului şi un abonament pe transportul în comun la jumătate de preţ.

În judeţul Satu Mare donarea de sânge se face la Centrul de Transfuzie Sanguină situat pe Drumul Careiului nr.26, municipiul Satu Mare, tel – 0361 881 202. Unitatea este deschisă donatorilor în fiecare zi de luni până vineri, între orele 8.00-13 ( perioada de recoltare)

În semn de solidaritate faţă de victimele de la Crevedia, vă aşteptăm în număr cât mai mare săptămânile care urmează pentru a dona sânge pentru cei aflaţi în nevoie. Victimele au nevoie de sânge pentru o perioadă lungă de timp de aceea vă rugăm să veniţi în ajutorul lor, Persoanele cu arsuri pentru care transfuzia de sânge este vitală, au nevoie de noi !Haideţi să dăruim un strop de speranţă” este apelul Centrului de Transfuzie Sanguină Satu Mare

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate

IFPLUS REVENDICARI SALARIALE

Angajații Caselor de Asigurări de Sănătate încep protestele

 Angajații Caselor de Asigurări de Sănătate afiliați Blocului Național Sindical încep de joi, 2 noiembrie 2023, protestele pe perioadă nedeterminată ca urmare a nesoluționării problemelor de natură salarială.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now