Image 1
Image 2

BUCUREȘTI

Sediile PSD și PNL, luate cu asalt de polițiștii din închisori

Sediile centrale ale Partidului Național Liberal și Social Democrat au fost luate cu asalt de polițiștii din penitenciarele din România, din cauza măsurilor de austeritate, care urmează a fi luate de Guvern.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
MAI are un deficit de 30.000 de angajați, iar ordonanța de austeritate pe care vrea să o emită Guvernul actual duce în colaps Poliția Română, a declarat Gabriel Gârniță, vicepreședintele Sindicatului Democratic al Polițiștilor Sidepol.
“Dacă aceste funcţii s-ar radia, (…) nu vom mai avea posibilitatea să reducem acest deficit mai ales în contextul în care la şcolile de poliţie şi Academia de Poliţie procentul de ocupare a funcţiilor a fost undeva la 50% din cele scoase la concurs, prin urmare nimeni nu mai este atras să vină în acest sistem şi aceşti guvernanţi nu fac nimic altceva decât să adâncească acest deficit. În momentul de faţă un poliţist lucrează pentru patru-cinci colegi care lipsesc din sistem pe o salarizare de mizerie, cu o predictibilitate privind legea pensiilor care nu mai poate fi luată în calcul, pentru că aţi văzut ce se întâmplă la CCR – pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, pentru magistraţi se poate, pentru poliţişti nu”, a afirmat Gârniţă.
Acesta mai este de părere că majorarea vârstei de pensionare este un act discriminatoriu, iar legea pensiilor și ordonanța care urmează să fie adoptată pentru reducerea cheltuielilor bugetare ar fi măsuri populiste, care vor destabiliza toată economia țării.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Nicolae Ciuca și Marcel Ciolacu, liderii coaliției de guvernare

HOTĂRÂRE DECISIVĂ

Alianța PSD-PNL a decis comasarea

Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale, au anunţat, miercuri, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului și premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Panică Digitală: Întreruperi în masă pe YouTube după colapsul platformelor Meta

Panică Digitală: Întreruperi în masă pe YouTube după colapsul platformelor Meta

Într-o zi marcată de haos digital, YouTube a anunțat o pană majoră imediat după ce o defecțiune globală a lovit platformele Meta, provocând o scădere a valorii acțiunilor și afectând milioane de utilizatori în întreaga lume. Google promite soluții rapide. Aceste evenimente neașteptate subliniază vulnerabilitatea infrastructurii noastre digitale și potențialul lor de a influența evenimente de mare amploare, cum ar fi alegerile. Află cum s-a desfășurat această zi dramatică pentru gigantii internetului și ce înseamnă acest lucru pentru viitorul digital.