Image 1
Image 2

DEZOLVATARE

Disciplina „Educaţia pentru sănătate” nu costă foarte mult, spune Rafila

România ar evolua din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate dacă s-ar introduce disciplina “Educaţie pentru sănătate” în şcoli, a afirmat, joi, ministrul Alexandru Rafila, transmite Agerpres.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“De ani de zile militez pentru dezvoltarea educaţiei pentru sănătate în şcoli. Dacă vom găsi tot felul de pretexte ca să amânăm la nesfârşit introducerea “Educaţiei pentru sănătate” în şcoli, atunci vom avea o problemă foarte serioasă şi nu numai din punctul de vedere al înţelegerii beneficiilor vaccinării, ci şi din punct de vedere al prevenirii bolilor transmisibile şi netransmisibile. „Educaţia pentru sănătate” dezvoltă deprinderi preventive sănătoase, care pot fi transmise şi de către copii sau adolescenţi părinţilor lor. Este un proces care, în decurs de câţiva ani, ar putea să schimbe faţa României din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate şi nici nu costă foarte mult”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă.

El şi-a arătat disponibilitatea de a lucra împreună cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la dezvoltarea acestei discipline.

“Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, care trebuie inclusă în programul de pregătire, adaptată fiecărei vârste, încât să dezvolte comportamente sănătoase preventive”, a transmis Alexandru Rafila.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with