Image 1
Image 2
După o lungă vacanţă, mai mult sau mai puţin meritată, parlamentarii se reîntorc în băncile Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Nu vor avea timp să moţăie sau să-şi butoneze telefoanele pentru că îi aşteaptă cea mai fierbinte sesiune parlamentară.

Au de votat o lege care nu va fi supusă obişnuitelor dezbateri în comisii, în plen unde fiecare vorbitor încearcă să-şi spună punctul de vedere în funcţie de poziţia partidelor din care fac parte.

După ce PSD şi PNL au tot negociat punctele din setul de măsuri zise de reformă, Marcel Ciolacu s-a decis să ia taurul de coarne. Îşi va asuma răspunderea în faţa parlamentului. Adică primul ministru merge în faţa camerelor reunite ale parlamentului, îşi prezintă măsurile fiscale, propunerile de modificare a Codului Fiscal şi de reducere a cheltuielilor din bugetul de stat, iar parlamentarii votează pentru sau împotrivă. Dacă bilele negre sunt mai multe decât bilele albe, înseamnă că măsurile propuse de primul ministru şi guvernul cad.
Soarta guvernului Ciolacu este în mâinile PNL. Liberalii nu au ajuns la o soluţie nici măcar în propriul lor partid. Nicolae Ciucă are susţinătorii lui, probabil deja mai puţini decât contestatarii, Florin Cîţu şi adepţii lui, precum şi liberalii care din principiu au poziţii anti-PSD din convingerea că tot ce vine de la ei este rău, pot vota împotriva măsurilor propuse de Marcel Ciolacu.

Se înţelege că AUR şi USR vor vota împotrivă, iar UDMR este posibil să se abţină de la vot lăsând decizia finală în sarcina PNL, partid din cauza căruia a fost scos de la guvernare.

Legea pensiilor, legea salarizării unitare, pensiile speciale, sunt pe agenda parlamentului în acestă sesiune care durează până în decembrie.

Şi în cazul în care PSD şi PNL, plus Minorităţile votează la unison, opoziţia poate depune o moţiune de cenzură. Problema este că USR şi AUR nu dispun de numărul necesar de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură. AUR în formula actuală este un partid cu reprezentare parlamentară destul de slabă. George Simion are un partid mare doar în sondaje, nu în realitate. Situaţia internaţională este propice partidelor populiste. Sunt atât de multe probleme în lume încât nu ai altceva de făcut decât să alegi pe cine să critici. Crize după crize, de la restricţiile din pandemie s-a trecut direct la criza energetică, după Covid a urmat războiul din Ucraina. Scumpirile au sărăcit populaţia, inflaţia a lovit toate ţările, deja se vorbeşte despre o criză imobiliară, dar şi despre foamete.

Capriciile vremii se împletesc cu semnalele trase de partizanii încălzirii globale. Pigmentate de teorii conspiraţioniste se anunţă un nou virus, deci noi restricţii, o nouă campanie de vaccinare în masă.
Unde să-i mai punem şi pe suveraniştii din Europa? Front de lucru pentru partidele populiste cât încape. Trebuie doar să ai o echipă de şoc cu care să cutreieri ţara, să organizezi proteste, să faci scandal şi lumea nemulţumită de toate partidele care au guvernat până acum să te voteze. Această realitate bulversantă conduce la creşterea AUR în sondaje. Nu un George Simion care nu străluceşte prin nimic, nu are nicio expertiză, nu-l ajută nici carisma.

Teama de acest partid determină PNL să treacă peste orice şi să se declare de acord cu asumarea răspunderii guvernului în faţa parlamentului. Liberalii nu au altă opţiune. Următoarea sesiune parlamentară având loc în anul electoral 2024, înseamnă că marile probleme vor trebui rezolvate anul acesta, în această ultimă sesiune fără presiunea alegerilor care urmează.

Campania electorală coboară în stradă

Suceava lui Gheorghe Flutur pare să fie prima redută pe care vrea s-o cucerească AUR. George Simion și-a adunat armata și începe asaltul împotriva președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, un lider marcant al PNL.

Este posibil să mai crească AUR?

O veste deloc bună vine din Germania. Conform unui sondaj Infratestdimap (MDR), publicat de ziarele germane în această săptămână dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri AfD, partidul extremist, ar câștiga în Saxonia 35%, devansând CDU (30%) și SPD și Verzii, la egalitate cu doar 7% fiecare.