Asculta acest articol
Regele Boleslau al II-lea al Poloniei este amintit in paginile istoriei pentru expeditiile sale victorioase, prin care a consolidat tanarul stat polonez largindu-i granitele, pentru refacerea si reorganizarea agriculturii, pentru reformele juridice si economice propuse de el.
Despre acest rege, totusi, primul istoric polonez, Vincentiu Kadlubakc aminteste si unele nedreptati grave savarsite, precum si conduita imorala in viata lui particulara. Mergand pe acest drum, Boleslau intalneste un cenzor neinduplecat: Stanislau, Episcopul de Cracovia, care isi ridica glasul si-i aminteste suveranului atotputernic datoria de a respecta drepturile celorlalti.
Stanislau s-a nascut prin anul 1030, in Dieceza de Cracovia, la Szczepanow, din parinti saraci. Primele studii le face la calugarii benedictini din Cracovia, si apoi se perfectioneaza la Liege, in Belgia. Intors in patrie, lucreaza cu zel la pastorirea sufleteasca a credinciosilor din satul natal si duce la bun sfarsit mai multe initiative in vederea ridicarii bunei stari a locuitorilor din acele parti.
Cand a murit Episcopul de Cracovia, Papa Alexandru al II-lea l-a numit pe Stanislau in acest post de conducere. Numirea lui a fost primita cu caldura nu numai de cler si de popor, dar chiar si de regele Boleslau, care, in primii ani, l-a ajutat pe noul episcop in opera de evanghelizare si de formare a clerului secular, ce urma ca incetul cu incetul sa preia locul calugarilor benedictini in administrarea Bisericii din Polonia.
Armonia dintre episcop si suveran a durat pana cand curajosul episcop a trebuit sa puna datoria lui de pastor mai presus decat ingaduinta fata de greselile prietenului, deoarece purtarile dezordonate ale regelui riscau sa alimenteze imoralitatea supusilor.
Cronicile timpului istorisesc cum regele s-a indragostit de o doamna foarte frumoasa, Cristina, sotia nobilului Miecislau, si fara a mai sta pe ganduri a trimis ostasi sa o rapeasca si sa o aduca la castel, spre uimirea si indignarea intregii tari.
Episcopul Stanislau il ameninta cu excomunicarea, pedeapsa prin care urma sa fie exclus din Biserica si de la dreptul de a purta coroana. Boleslau nu tine seama de avertismentul dat, si atunci episcopul rosteste sentinta de excomunicare.
Furia lui Boleslau nu mai cunoaste margini; deoarece supusii lui au refuzat sa-i execute imediat hotararea de a-i curma viata noului Ioan Botezatorul, el insusi se repede in catedrala in timp ce Stanislau savarsea Sfanta Liturghie si cu o lovitura de sabie stinge pentru totdeauna glasul prietenului de odinioara.
Chiar din ziua in care pastorul lor iubit si neinfricat a pecetluit cu sangele sau credinta si iubirea lui fata de Cristos, polonezii l-au cinstit pe Stanislau ca sfant si martir. La glasul multimilor credincioase s-a adaugat declaratia solemna de canonizare care a avut loc la 17 august 1253, in bazilica Sfantului Francisc din Assisi.
(din Vietile sfintilor)
Fii primul care comentează