Image 1
Image 2

Sindicatele somează Consiliul Judeţean să vireze primăriilor restanţele asistenţilor sociali

Sindicalisti la Prefectura
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sindicalisti la Prefectura
Sindicalisti la Prefectura

Joi, 19 mai, la Prefectură a avut loc  şedinţa Comisiei de Dialog Social. În cadrul acesteia, liderul de sindicat Vasile Dârle a ridicat problema restanţelor către asistenţii maternali din judeţ.

Astfel, liderul Sindicatului Asistenţilor Personali, Maternali şi Sociali (SAPMS) a înaintat două adrese prefectului Radu Bud în care explică situaţia. Este vorba în fapt despre două dosare, ambele cu sentinţe definitive şi executorii, în care banii se cuvin unui număr de 107 asistenţi maternali în primul şi 11 în al doilea dosar.

Suma totală de plată pentru toţi cei 118 asistenţi maternali stabilită de instanţă este de peste 630.000 lei, în care sunt incluse rata inflaţiei şi dobânzile. La această sumă se aduagă 45.000 lei, o altă restanţă datorată de Primăria Hodod.

În replică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Satu Mare, ne-a trimis un material în care precizează că nu are cunoştinţă despre valoarea sumei datorate.

Mai multe în ediţia tipărită din “Informaţia Zilei” – 20 mai, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

26 de fapte ilegale într-o zi la frontieră

Duminică, 14 ianuarie, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 183.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 47.600 de mijloace de transport.