Image 1
Image 2

PROPUNERE LEGISLATIVĂ

Șoferii pot fi amendați pe baza înregistrărilor video ale altor șoferi, cu o condiție

Șoferii pot fi amendați pe baza înregistrărilor video ale altor șoferi, cu o condiție
În ultimii ani, s-au făcut mai multe încercări de îmbunătățire a legislației în acest sens, cu scopul de a reduce numărul de accidente grave cauzate de comportamentul iresponsabil în trafic.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Șoferii ar putea fi sancționați pe baza înregistrărilor video făcute de alți participanți la trafic, cu o condiție esențială. Potrivit unui proiect de ordonanță, imaginile captate cu telefoanele sau cu camerele de bord pot fi transmise autorităților, iar pe baza acestora s-ar putea aplica amenzi. Specialiștii din cadrul Ministerului de Interne consideră că această măsură ar putea contribui la reducerea numărului de accidente rutiere. România continuă să aibă cea mai ridicată rată de decese în accidente rutiere din Uniunea Europeană.

 

 

Proiectul va intra în dezbatere publică în această săptămână. Dacă va fi adoptat, șoferii care încalcă regulile de circulație și sunt surprinși în flagrant de alte persoane cu ajutorul camerelor de bord pot fi sancționați pe baza acestor probe video. Totuși, condiția esențială este ca cei care au realizat înregistrarea să depună o declarație pe propria răspundere că imaginile nu au fost alterate.

 

 

În ultimii ani, s-au făcut mai multe încercări de îmbunătățire a legislației în acest sens, cu scopul de a reduce numărul de accidente grave cauzate de comportamentul iresponsabil în trafic. Conform celor mai recente date Eurostat, România rămâne pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de accidente mortale. În fiecare zi, aproximativ cinci persoane își pierd viața pe șoselele din țară. Rata de decese este de 86 de persoane anual la un milion de locuitori, de două ori mai mare decât media UE. Majoritatea victimelor sunt bărbați, iar cele mai multe decese survin în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. Cele mai multe accidente grave se produc pe șoselele din mediul urban.
 

CITEȘTE ȘIAMENZI ÎN SATU MARE: Şoferi amendaţi pentru ilegalităţi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

26 de fapte ilegale într-o zi la frontieră

Duminică, 14 ianuarie, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 183.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 47.600 de mijloace de transport.