Image 1
Image 2

EVALUARE

Specialişti de la SGA Satu Mare testează starea digurilor din Ungaria

În cursul lunii august vă informam asupra verificărilor făcute de specialiştii din cadrul Apele Române – Administraţia Bazinală Someş-Tisa, şi la noi în judeţul Satu Mare, în ceea ce priveşte verificarea stării digurilor de pe cursurile de apă, la noi în judeţ fiind vorba despre Someş, Crasna şi Tur.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Concluziile au fost favorabile. Iată că înainte de a se instala toamna, având în vedere că cele trei cursuri de apă se află şi traversează frontiera de stat spre Ungaria, întâlnirile de documentare şi de analiză se extind şi în zona transfrontalieră. În cursul dimineţii de marţi, 19 septembrie, reprezentanţi ai Apelor Române, printre care se află şi specialişti din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor – SGA Satu Mare, au plecat în Ungaria, unde pe parcursul a trei zile se întâlnesc cu omologii lor din Nyiregyhaza – judeţul Szabolcs-Szatmar- Bereg. Tematica întâlnirii este inspectarea stării digurilor râurilor menţionate mai sus. Specialiştii din Ungaria vor avea o întâlnire similară, pe aceeaşi tematică, la Satu Mare, în cursul lunii octombrie. Aceste demersuri sunt denumite inspecţii de toamnă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with