Campionatului Internaţional de Rally Sprint îşi dispută sâmbătă etapa a treia din sezonul 2021. Locaţia este una dintre cele mai preferate de publicul spectator sătmărean. Aşa că ne aşteptăm ca pe dig să ajungă sute de sătmăreni, să urmărească un spectacol automobilistic pe căldură.
Sunt aşteptaţi zeci de piloţi, din diferite judeţe, chiar şi din alte ţări. Competiţia este deschisă pentru orice tip de autoturism şi se pot înscrie piloţi debutanţi şi avansaţi. Clasele de concurs:
Juniori: persoanele cu vârsta între 8 şi 18 ani (care nu împlinesc 18 ani pe parcursul sezonului competiţional).
Debutanţi
• clasa 1: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc.
• clasa 2: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă cuprinsă între 1501-2000 cmc.
Avansaţi
• clasa 1: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă de maxim 1600 cmc.
• clasa 2: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă cuprinsă intre 1601-2000 cmc.
• clasa 3: autoturisme cu tracţiune pe un singur ax cu o cilindree reală sau echivalentă cuprinsă între 2001-3500 cmc.
• clasa 4: autoturisme cu o cilindree reală sau echivalentă de peste 3501 cmc, cele cu tracţiune integrală 4×4 şi monoposturile indiferent de capacitatea cilindrică.
Open: Poate participa orice pilot cu orice autoturism, cu excepţia juniorilor.
Echipe: la fiecare etapă se pot constitui echipe din minim 3 şi maxim 5 echipaje.
Programul de sâmbătă:
Înscrieri: online pe csakriders.ro
Verificări tehnice: ora 8:00
Antrenamente şi manşe cronometrate: ora 10:00
Festivitate: ora 16:00
Informaţii: 0744.792.297 – David Seletye, director ACR Satu Mare
Informaţia Zilei şi Informaţia TV sunt parteneri media ai acestui campionat tradiţional organizat de ACR Satu Mare şi CS Rider’s Satu Mare.
Fii primul care comentează