Asculta acest articolNemulţumirile acumulate pe parcursul întregii crize au condus la formarea unui nou electorat, în vreme ce politicienii nu s-au schimbat deloc. Clasa politică a trecut prin criză ca gâsca prin apă. Dacă te uiţi la declaraţiile de avere ale celor obligaţi să le completeze poţi vedea că averile lor au crescut invers proporţional cu criza. Nu vorbim despre faţa nevăzută a averilor. Afacerile prin intermediar, proprietăţile trecute pe alte nume au devenit o practică. Nu DNA, nici Cel de sus nu mai poate descâlci firele afacerilor.
Nemulţumirile au izbucnit brusc, într-o duminică după-amiază. La revoluţia din decembrie oamenii au ieşit în stradă, au distrus simbolurile comuniste. După 25 de ani, revolta s-a concretizat prin vot. Pe scurt, din 16 noiembrie 2014, speranţa românilor are un nume nou< Klaus Iohannis.
Dacă va dezamăgi şi acest nou preşedinte, nemulţumirile se vor acumula în continuare şi se vor îndrepta împotriva lui, iar când un nou lider va apărea la orizont, el va reprezenta speranţa. Cam aşa se scurge istoria.
Putem anticipa de pe acum că noul preşedinte se va lovi de inerţia politicienilor. Să nu ne amăgim că opoziţia va fi reprezentată doar de cei învinşi. În primul rând va fi obstrucţionat de politicienii din propriul partid. A fi om politic înseamnă în primul rând a avea privilegii. Fiecare dintre cei ce au lipit afişe sau au multiplicat mesaje pe facebook aşteaptă să fie recompensaţi.
Cei mai aproape de foc vor funcţii. Nu orice fel de funcţii, ci exact ale celor care au pierdut. De 25 de ani după fiecare rând de alegeri are loc o alternanţă la privilegii şi funcţii. Pleacă cei îmbrăcaţi în roşu, vin cei îmbrăcaţi în albastru. Vin portocalii în locul galbenilor. Se infiltrează verzii, violeţii. Până acum toate partidele s-au perindat pe la guvernare. S-au încercat toate alianţele. S-au format coaliţii de guvernare, naturale şi împotriva naturii. PSD a guvernat în alianţă cu PNL, cu PDL, cu UDMR, cu UNPR, PC şi cu multe alte partide mai mici.
PNL s-a aliat şi a guvernat cu PDL, cu PSD, cu UDMR etc. Nu există nicio combinaţie posibilă care să nu fi fost încercată. Niciuna nu a funcţionat. Din această pricină, sau şi din această pricină, speranţele s-au îndreptat spre preşedintele ales în mod direct, prin vot. Despre domnul Iliescu nu mai este nevoie să vorbim. S-a confundat cu revoluţia. Emil Constantinescu a fost primit ca un eliberator, dar şi simbolul democraţiei de tip occidental a dezamăgit. A venit Traian Băsescu, pleacă Băsescu şi iată, vine Klaus Iohannis.
L-au votat peste şase milioane de cetăţeni români, dar este puţin cunoscut. Poate face minuni, dar, în timp, se poate dovedi doar un politician ca oricare altul. Să nu mergem însă în această direcţie. Ca la loto, poate că măcar 6 politicieni din 49 vor înţelege că trebuie să lase interesele personale deoparte şi să facă cu adevărat istorie, să lucreze pentru binele general.
Începutul a fost bun. La îndemnul preşedintelui ales, cu o rapiditate demnă de tot respectul, parlamentarii au votat împotriva legii amnistiei şi graţierii. Au votat pentru ridicarea imunităţii colegilor care sunt urmăriţi penal. Un semnal bun de reconciliere istorică a fost întâlnirea lui Klaus Iohannis cu Regele Mihai. Sunt gesturi simbolice care pot avea urmări faste, dacă nu rămân doar simple gesturi.
