Stadiul de dezvoltare a industriei judeţului Satu Mare la 1927

Asculta acest articol

Recent, am avut prilejul de a lectura o carte excepţional realizată atât sub aspect grafic, cât şi al conţinutului.

Volumul este editat de Camera de Comerţ şi de Industrie din Cluj, fiind tipărit pe hârtie velină în 1927, la Tipografia „Cartea Românească” S.A. Cluj. Cuprinde numeroase ilustraţii, hărţi, tabele şi grafice.

Despre autori

Lucrarea se întinde pe 264 de pagini, format A4, şi este semnată de un „comitet de redacţie” format din: dr. Mozes Farkas, directorul general al fabricii de pielărie Fraţii Renner & Co. Soc. An. Cluj, vicepreşedintele Uniunii Industriaşilor Români; Nicolae Căciulă, secretar general al camerei; dr. ing. Otto Manouschek-L., şef inginer la fabrica de pielărie Fraţii Renner & Co. Soc. An. Cluj; Augustin Corbu, secretar-referent al camerei; Iacob Peptea, director la UGIR, Direcţiunea Cluj; dr. Victor Laţiu, prof. şef de lucrări la Universitatea din Cluj; Alexandru Tatay, secretar-referent al camerei.

Din cuprins

Răsfoind cuprinsul, constatăm că, din cele opt capitole, şapte se referă la ramurile industriale din zonă, precum şi la resursele energetice. Ultimul capitol este dedicat politicii economice şi sociele a României din acea vreme (note asupra industriei noastre; regimul fiscal; relaţiile muncitoreşti şi aşezămintele noastre de asigurări sociale; privire asupra Camerei de Comerţ şi de Industrie Cluj).
De remarcat că volumul este precedat de un Cuvânt înainte, datat 1 iulie 1927 şi semnat de ing. Ion F. Negruţiu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, dr. Mozes Farkas, director general, preşedintele comitetului de redacţie şi de Nicolae Căciulă, secretar general al Camerei de Comerţ şi Industrie. În acest subcapitol, autorii fac consideraţiuni de ordin istoric asupra Ardealului şi Banatului, precum şi despre resursele naturale ale zonei. Într-o evaluare realistă şi cu o ilustrare plastică, autorii spun că „avem de fapt o considerabilă industrie”, dar care, „în raport cu izvoarele de energie şi de materii prime de care dispune continuă a fi totuşi neînsemnată. Ardealul se regăseşte şi azi ca domniţa din poveste, care a ascuns în somn greu o sută de ani comori nebănuite, aşteptând pe Făt-Frumosul care să o readucă la viaţă plină şi prosperă. Pentru valorificarea bogăţiilor sale inactive, Ardealul aşteaptă capitalurile necesare. Cu capitaluri suficiente, cu muncă şi pricepere o altă viaţă se va crea aici”, încheie pe un ton optimist autorii.

Contextul istoric şi economic

În paragraful intitulat Prefaţă, autorii stabilesc contextul istoric, social şi economic în care se afla România anului 1927. Aici, autorii vorbesc despre dificultăţile economice cauzate de faptul că „fosta monarhie Austro-Ungară (…) avea o politică vamală ostilă faţă de Vechiul Regat”. După ce autorii dau câteva exemple, conchid că taxele vamale instituite de monarhia austro-ungară pentru mărfurile din România se ridicau până la 30-40%. „În afară de asta, monarhia a interzis tranzitul mărfurilor vegetale şi animale de origine română”. Războiul vamal dintre România şi Austro-Ungaria este tratat extensiv şi detaliat într-un subparagraf.
Într-un alt subparagraf, intitulat Perspectivele dezvoltării industriei naţionale în viitor, autorii ajung la concluzia că „în Ţara Românească există toate condiţiile prealabile necesare unei industrializări şi vor convinge pe orişicine că ţara noastră are drepturi naturale la o dezvoltare a industriei sale naţionale”.

Date despre industria judeţului Satu Mare

Ponderea cea mai mare a lucrării se axează pe ramurile industriale din zonă şi sunt tratate în capitole distincte, aşa cum le vom reda în cele ce urmează.

Industria sticlei

Capitolul Industria sticlăriei din Transilvania şi Banat este scris de ing. G. Bozdog, director la fabrica de sticlă din Turda. „Fabrica de sticlărie Poiana Codrului, judeţul Sătmar, cu două cuptoare cu creuzete, având circa 300 de muncitori şi o producţie anuală de cca 200 de vagoane de sticlărie de menaj suflată. Exportează o bună parte din această producţie în Ungaria şi Bulgaria. Drept combustibil întrebuinţează lemnul”.

Carierele de piatră

Capitolul Carierele de piatră este scris de profesorul dr. Victor Laţiu, şef de lucrări la laboratorul de mineralogie-petrografie al Universităţii din Cluj.
„Cariera de riolit litoidic felsitic alb-suriu, de lângă şoseaua Satu Mare Sighet, proprietatea comunei Oraşu-Nou, s-a exploatat în blocuri de 0,30-0,70 mc, ca material de pavaj, construcţie şi pietre de moară, cu o producţie anuală în medie de 400-500 mc.
La Boineşti (Satu Mare) se întâlneşte un riolit-vitrofiric roşcat, microalveolar cu cuiburi de tridimit, într-o carieră explorată în 1904, proprietatea bisericii greco-catolice.
Carieră de riolit litoidic – alb spălăcit alveolar cu cuiburi de alunit, întâlnim încă la Livada, lângă şoseaua Livada-Oraşu-Nou, exploatată cu intermitenţe, materialul fiind utilizat brut sau fasonat la construcţii şi pavaj. Varietăţile de roci de mai sus au un coeficient de rezistenţă de 750-2.800 kg/cmp.
Gipsul (SO4Ca+2H2O). În varietăţi albe, gălbui, surii, lamelare, fibroase, compacte, granulari, zaharoide (albastru), un preţios material pentru industria gipsului (chit, ipsos, stucatură) şi a îngrăşămintelor artificiale, iar ca albastru – pentru sculptură şi ornamentaţie plastică. Carierele de gips din Transilvania aparţin depozitelor paleogene şi neogene terţiare, întâlnite în judeţele Cluj, Turda, Hunedoara, Satu Mare, Maramureş, în cantităţi inevaluabile. (…) Cariere de gips mai întâlnim la Ciocman în judeţul Someş şi la Dumbrăviţa în judeţul Satu Mare.
(…) menţionăm încă pietrele decorative şi pentru obiecte artistice (…) rhodonitul de la Capnic (judeţul Satu Mare) şi numeroasele varietăţi de grenate din complexul rocilor metamorfice, toate acestea valorizabile în plină posibilitate de desfacere şi plasament.

Exploatarea bogăţiei animale din Transilvania

Comercializarea, bunurilor, aşa cum este descrisă la pag. 148, preprezintă o problemă de actualitate şi nerezolvată în ţara noastră în ultimii 90 de ani.
În capitolul intitulat Exploatarea bogăţiei animale din Transilvania (autor Tiberiu Cristea, medic veterinar, inspector general în Cluj) întâlnim o analiză interesantă şi pe alocuri de mare actualitate despre „comercializarea animalelor vii”. Să redăm acel pasaj în cele ce urmează.
„La cumpărarea şi desfacerea animalelor destinate exportului colaborează patru, în unele cazuri chiar cinci factori şi anume:
1. Negustorul mic de la ţară (sfârnar, precupeţ), care, din încredinţarea comerciantului mare sau a firmei comerciale, cutreieră târgurile din provincie şi cumpără animale pentru îngrăşare sau animale grase de la crescători cu riscul şi cu banii comerciantului, primind un anumit comision în schimb.
2. Comerciantul sau a firma comercială care trimite animale pentru tăiere pe pieţele mari de desfacere, cumpărându-le, fie prin negustori de la crescătorii mici, fie direct de la crescătorii mari, velniţe, îngrăşătorii etc.
3. Comisionarii, care la locul de destinaţie desfac animalele primite de la comercianţi pe lângă un comision de 1,5-2%.
4. Măcelarii angrosişti care cumpără animale de la comisionari şi, tăindu-le, vând carnea la măcelarii mici.
5. La aceştia se mai adaugă în Transilvania un factor postbelic: Biroul de comision, care contra unui comision ia în sarcina sa expediţia, îngrijirea transportului, aranjarea socotelii finale cu comisionarul de la destinaţie, schimbul valutei etc.
Prin urmare vedem prin câte mâini trece marfa până ce ajunge de la producător la consumator şi constatăm că la formarea preţurilor chiar factorii principali n-au niciun cuvânt. Ar fi interesant să cunoaştem cu cât se scumpeşte marfa trecând prin această procedură. (…) constatarea contelui C. Oppersdorf arată că capitalul investit în animale asigură o dobândă (profit – n.n.) de 2,6% crescătorului, 13,5% comerciantului şi 11,6% măcelarului. Venitul comisionarilor se poate aprecia prin faptul că unele case de târguri au plătit până la 24% dividende.
Iată cauzele adevărate ale crizei de desfacere de care se plâng în general crescătorii din toate ţările şi care i-au stimulat pe crescători în multe ţări să se asocieze în cooperative în vederea desfacerii produselor lor. La noi, în această prinvinţă
încă nu s-a făcut nimic, rămânând ca o problemă a viitorului”.

Camera de Comerţ şi de Industrie din Cluj

Capitol final este intitulat Privire asupra Camerei de Comerţ şi de Industrie din Cluj (1851-1926), avându-l ca autor pe dr. Nicolae Căciulă, secretar general al instituţiei. Pe nu mai puţin de şase pagini, autorul arată contribuţia majoră a acestei instituţii, începând de la înfiinţare, din 1851, la dezvoltarea industriei din această zonă.
În final, am putea spune că acest volum deosebit de bine documentat, ar putea avea o mare utilitate într-o eventuală acţiune de elaborare a unei monografii actuale a judeţului Satu Mare.