Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Statul prelungit pe scaun la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul

Statul prelungit pe scaun la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul
Statul prelungit pe scaun la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Statul prelungit pe scaun la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul
Statul prelungit pe scaun la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul

Statul îndelungat pe scaun este la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul şi poate chiar să ucidă, relevă studii şi cercetători, informează Agerpres.Deşi mulţi dintre noi avem ani de experienţă în statul pe scaun, corpul omenesc a fost proiectat pentru mers, care a fost şi practicat de altfel vreme de milenii, însă mult mai puţin în ultima vreme. Potrivit oamenilor de ştiinţă, în prezent americanii stau jos mai mult de jumătate din timpul pe care îl petrec treji. Or, din păcate, poziţiile în care se stă de regulă pe scaune ori fotolii exercită asupra corpului anumite forţe cu care acesta nu se poate acomoda, iar oricât de confortabil ar părea, statul jos poate duce la o serie întreagă de probleme, de la circulaţie proastă la diferite dureri ‘asortate’, a notat dr. Davtyan.

Aceasta, pe lângă faptul că, stând jos, organismul arde şi mai puţine calorii: o persoană care lucrează la birou poate să ardă circa 300 de calorii într-o zi de muncă, în timp ce aceeaşi persoană, dacă ar avea o activitate care să presupună efort fizic considerabil, ar putea arde 2300 de calorii pe zi, potrivit lui Levine.

Mai mult, a sta pe scaunul de la birou ore în şir poate creşte şansele de promovare, dar şi pe cele de a face diabet sau boli cardiovasculare şi chiar de deces prematur.

Fiecare oră petrecută stând jos la televizor scurtează viaţa cu 22 de minute, în timp ce o ţigară fumată înseamnă 11 minute de viaţă mai puţin.

Explicaţia constă în faptul că statul jos nu doar reduce consumul caloriilor, ci suprimă şi producerea enzimei lipoproteinlipază, cu un rol esenţial în transformarea colesterolului ‘rău’ în colesterol ‘bun’. De asemenea, statul jos poate creşte rezistenţa la insulină, de unde probleme cu metabolizarea zaharurilor. Toate acestea scot în evidenţă din nou asocierea dintre a sta pe scaun şi creşterea riscului de boli de inimă şi diabet.

Din păcate, nici exerciţiul fizic nu este soluţia, aşadar gimnastica de dimineaţă nu oferă ‘imunitate’ faţă de toate relele provocate de statul jos din timpul zilei, întrucât efectele benefice ale mişcării dispar destul de repede şi se instalează efectele nocive ale statului: producţia de lipază poate scădea cu 90% în câteva ore, a arătat un studiu publicat în 2008 în jurnalul Diabetes.

.Problemele pot fi prevenite şi prin gesturi mai simple, de exemplu pur şi simplu crescând numărul de paşi făcuţi în fiecare zi.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns