Fostul preşedinte Traian Băsescu a încălcat, din nou, independenţa justiţiei, după ce a spus la un post de televiziune că “Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură” oricărei persoane vorbeşte despre actul de justiţie, a stabilit Inspecţia Judiciară (IJ).
Raportul inspectorilor judiciari urmează a fi prezentat plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în şedinţa de marţi, iar CSM va decide dacă îşi va însuşi concluzia acestui raport.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 30 aprilie, Inspecţia Judiciară, precum şi CNA, în legătură cu declaraţiile referitoare la justiţie făcute de Traian Băsescu la un post de televiziune, după ce cu o zi înainte şi-a însuşit un raport al IJ privind alte declaraţii care au afectat prestigiul justiţiei.
În sesizarea trimisă Inspecţiei Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut să facă verificări pentru a stabili dacă declaraţiile fostului preşedinte Traian Băsescu la postul de televiziune B1 TV au adus atingere independenţei justiţiei şi au subminat autoritatea acesteia.
“Ca urmare a mesajelor publice lansate de domnul Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, în cadrul emisiunii «Ultimul Cuvânt», difuzată de postul de televiziune B1 TV cu începere de la orele 22.00, în data de 29 aprilie 2015, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări pentru a se stabili dacă prin acestea s-a adus atingere independenţei justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia”, se arăta într-un comunicat de presă al CSM.
De asemenea, conducerea CSM a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la posibila încălcare de către postul de televiziune B1 TV a prevederilor Deciziei-cadru nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Până în acest moment, CNA nu a discutat această sesizare.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, în 29 aprilie, în cadrul unei intervenţii telefonice la B1 TV, despre decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia ar fi adus atingere independenţei justiţiei.
Băsescu a declarat că “în momentul de faţă Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiţie”.
“O să fiu foarte direct şi pe înţelesul tuturor: în momentul de faţă, Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiţie. Nu vă supăraţi, în spatele acestei agresivităţi a Inspecţiei Judiciare şi a CSM se află o mare de corupţie, şi o să vă exemplific. Sunt lucruri pe care m-am abţinut să le spun, am susţinut acest sistem al justiţiei, am susţinut forţa lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm nişte lucruri: sistemul este departe de a fi unul perfect, aşa cum încearcă a fi prezentat de liderii justiţiei (…). De ce credeţi că a fost nevoie de Legea 10 cu privire la restituirea de către primari a proprietăţilor: pentru că politicul a constatat că în instanţe cei care aveau dreptul la restituiri erau târâiţi 10-12 ani şi nu reuşeau să intre în posesia proprietăţilor şi s-a considerat că o şansă în plus ar fi primarii. Eu am fost unul dintre primarii care au făcut restituiri masive pe Legea 10, substituind de fapt justiţia, care trebuia să rezolve problema asta”, a susţinut Băsescu.
“Nu discutăm de cei noi, neapărat, discutăm în general de sistem. Eu nu-i acuz pe proaspeţii procurori şi judecători că sunt neapărat corupţi, dar constatăm, sunt nişte realităţi, da? Această tânguire a justiţiei, acest delay uriaş, această nedreptate generată de justiţie a făcut să apară şmecherii cu drepturi litigioase, care au cumpărat de la amărâţii care au stat 10-12 ani târâiţi prin procese (…) şi au ajuns să vândă pe nimic şi au generat cumpărătorii de drepturi litigioase. Eu sunt revoltat de abordarea măcuica în gură oricui vorbeşte despre justiţie, noi suntem perfecţi: nu, sunteţi la fel de corupţi ca administraţia, domnilor din justiţie. Voi aţi întârziat procese care trebuia să funcţioneze, că nu v-am spus-o în mandat, v-am încurajat să mergeţi înainte, v-am protejat de influenţa politicului, dar totul are o limită. Obrăznicia are o limită. Nu îmi spuneţi mie, care ştiu de ce s-a dat legea 10, ştiu de ce s-a creat ANRP-ul (…). Justiţia a făcut progrese uriaşe, dar modul în care încearcă de 6 luni să se arate a fi Fecioara Maria este una din minciunile publice pe care încearcă să le instaleze în favoarea unei justiţii discreţionare, ori acest lucru este inacceptabil”, a mai spus Băsescu.
În 30 aprilie, fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe Facebook că poziţia exprimată de CSM în ceea ce îl priveşte l-a “revoltat”, el menţionând totodată că nu este “duşmanul justiţiei, ci doar al făţărniciei exprimate prin liderii ei”.
Traian Băsescu susţinea că, “mai mult, oricine nu recunoaşte perfecţiunea este introdus în malaxorul de propagandă al Inspecţiei Judiciare şi al CSM şi admonestat public pentru prejudicii aduse justiţiei”.
“A trebuit să suport admonestările publice şi exagerările cât timp am fost preşedinte. Nu sunt dispus să fac acelaşi lucru şi acum, când am devenit un cetăţean oarecare ce beneficiază de libertatea de exprimare. Mă gândesc doar la zecile de mii de foşti proprietari care au fost batjocoriti mulţi ani prin instanţe, fără a-şi redobîndi proprietăţile, mulţi dintre ei fiind siliţi să-şi vândă drepturile litigioase către samsari. N-a contat că era vorba de păduri, terenuri agricole, case sau terenuri prin marile oraşe. Mai mult, samsarii au fost serviţi «la cheie» în procesele de restituire în instanţe spre deosebire de foştii proprietari. Oare nu aşa a apărut un Stelu sau un clan Cîrpaci ? Oare de ce a trebuit să inventăm sisteme de retrocedare administrativă şi acelea afectate de corupţie dacă justiţia ar fi funcţionat ? Public se prezintă bilanţuri cu arestaţi şi condamnaţi în lupta anticorupţie şi este foarte bine. Dar pe cînd şi un bilanţ cu daunele provocate de justiţie în procesul de restituire al proprietăţilor ? Pe când un bilanţ cu condamnările la CEDO ?”, a mai scris Băsescu pe Facebook şi a încheiat postarea spunând că “MCV trebuie să continue”.
Consiliul Superior al Magistraturii şi-a însuşit, în şedinţa de din 29 aprilie, mai multe rapoarte ale Inspecţiei Judiciare privind afirmaţii făcute de Traian Băsescu şi Elena Udrea, care au afectat prestigiul justiţiei.
CSM a sesizat, în 7 aprilie, Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile făcute de Traian Băsescu în emisiuni televizate şi afirmaţiile Elenei Udrea pe contul său de Facebook.
“Ca urmare a declaraţiilor lansate în spaţiul public de către domnul Traian Băsescu în cadrul emisiunilor ‘Ultimul Cuvânt’- 31 martie 2015 – şi ‘X-PRESS’ – 6 aprilie 2015 -, difuzate la postul de televiziune B1 TV, precum şi a mesajului postat pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea în data de 2 aprilie 2015, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările şi completările ulterioare”, conform unui comunicat de presă al CSM.
Fostul preşedinte Traian Băsescu declara, în 6 aprilie, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu “din silă”, pentru că “sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că “vor să mai rămână cinci mandate”.
În 31 martie, la emisiunea “Ultimul Cuvânt”, Băsescu a vorbit de o “guantanamizare” a României, cu referire la activitatea procurorilor, care i-ar ameninţa pe cei anchetaţi cu arestul până spun ce a declarat denunţătorul.
Elena Udrea, prin intermediul echipei de comunicare, a scris pe Facebook că “toţi oamenii care sunt chemaţi la DNA sunt întrebaţi, într-o formă sau alta, dacă ştiu ceva ce ar putea să o incrimineze”, scopul final fiind acela de a se genera, cu orice cost, noi şi noi dosare penale, fără să se ţină cont de probe sau de faptul că “toate aceste denunţuri ar fi făcute sub presiune”.
Într-o altă postare, Udrea mai spune că măsura arestului preventiv “s-a transformat în mâinile unor anchetatori într-o formulă primară de intimidare şi presiune asupra celor cărora le este aplicată”.
CSM a ajuns la concluzia că aceste afirmaţii “sunt nefondate şi aduc atingere independenţei şi imparţialităţii magistraţilor care instrumentează cauzele respective, precum şi prestigiului justiţiei, prin subminarea încrederii cetăţenilor în corectitudinea actului de justiţie”.
Plenul Consiliului a apreciat că declaraţiile lui Traian Băsescu, dar şi postările Elenei Udrea “au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare”.
Fii primul care comentează