Image 1
Image 2

SLUJBA ARHIEREASCA

Sute de credincioși au participat la târnosirea Bisericii din Cartierul Soarelui

Zi de aleasă sărbătoare pentru Parohia Ortodoxă Nașterea Maicii Domnului din cartierul Soarelui în această primă  duminică din noiembrie 2023 când s-a scris o nouă filă din istoria sfântului lăcaș.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biserica a marcat 50 de ani de la punerea pietrei de temelie (1973-2023), fapt ce a prilejuit un dublu eveniment, cel de sfințire al reorganizării Sfântului Altar și totodată, lucrările de înnoire ale bisericii din ultima perioadă. La ceas de sărbătoare, biserica l-a avut alături pe Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, pe numeroși preoți și diaconi din eparhie, dar și demnitari și oameni ai clasei politice sătmărene. S-a început cu slujba de sfințire a altarului după care s-a continuat cu Sfânta Liturghie și cuvântul de învățătură. Alături de episcopul Iustin s-a aflat părintele protopop de Satu Mare, pr. Ioan Socolan, părintele protopop de Oaș, pr.dr. Marcel Malanca, preoții bisericii – părintele paroh Emil Satmari, pr. Florian Fane și pr. Lucian Tompoș, dar și colegi preoți și diaconi din parohiile municipiului și ale episcopiei.

 

Din autorități au onorat cu prezența: deputatul Adrian Cosma, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Valer Beseni, prefectul Radu Roca, subprefectul Romeo Pop, fostul prefect, Radu Bud și mulți alții.

 

Parcă mai mult ca niciodată biserica s-a înfățișat strălucind în lumina sărbătorii prin mulțimea mare de oameni, enoriași și credincioși ai altor parohii din municipiu, prin vocea corului coordonat de prof. Ioan Petrovici și grupului psaltic de la strană, prin minunatele aranjamente florale care au împodobit biserica și nu în ultimul rând, prin toată atenția din partea organizatorilor pentru buna derulare a evenimentului.

 

Din icoana așezată în fața măsuței cu ofrandele aduse celor trecuți în veșnicie, Sfântul Iosif Mărturisitorul, cel care a devenit al doilea ocrotitor al lăcașului de rugăciune parcă privește spre mulțime, o binecuvântează întru rodnicia faptelor bune săvârșite până acum și a celor viitoare. Pulsul cetății este dat și de aceste momente de rugăciune care adună sufletele, le face să vieze, să se încarce de lumină și speranță.

 

Unicitatea momentului zilei a fost desigur, slujba de târnosire a Sfântului Altar și a Sfintei Mese, alături de toate lucrările de înnoire, de toată osteneala din ultimii ani pentru a înnobila acest loc binecuvântat. Fiecare etapă a sfințirii altarului a fost explicată pe îndelete de Preasfințitul Părinte Iustin. De asemenea au fost amintiți ctitorii lăcașului de rugăciune și cei 14 preoți care de-a lungul celor cinci decenii au slujit în acest sfânt altar, la care se adaugă și actualii preoți, părintele paroh, Emil Satmari și preoții slujitori, Florian Fane și Lucian Tompoș. ”Preoți importanți din Satu Mare au trecut pe aici înainte de merge pe drum spre alte biserici din alte părți” a spus episcopul. Cu acest prilej ierarhul a ținut să amintească  pe rând contribuția însemnată a ctitorilor și parohilor bisericii, în cei 50 de ani de slujire neîntreruptă. A fost amintit ctitorul bisericii, vrednicul de pomenire, părintele Gheorghe Miclăuș,  cel care a slujit vreme de  două decenii și jumătate.

 

De asemenea, a fost amintită contribuția părintelui Coriolan Nastai, fostul paroh al lăcașului, prezent duminică în sobor la sfințirea lăcașului. A fost apreciată îndelunga slujire (peste 20 de ani) și munca depusă de-a lungul timpului.

 

Documentul de sfințire a fost citit de părintele protopop de Satu Mare, pr. Ioan Socolan.

 

Un  cuvânt de apreciere al episcopului a fost orientat către o altă realizare a bisericii și anume de a scoate la lumina tiparului monografia  Bisericii Nașterea Maicii Domnului cu ocazia semicentenarului și lucrările de înnoire din ultimii ani.

 

În cuvântul de învățătură, episcopul Iustin s-a oprit asupra pericopei evanghelice a duminicii a 22-a după Rusalii, cu câteva considerații care  stabilesc legătura dintre pomenirea morților și perioada începutului postului Nașterii Domnului.

 

”Suntem la începutul lunii noiembrie și ne apropiem de data de 15 noiembrie când începe Postul Nașterii Domnului, post de 40 de zile. Tocmai de aceea pentru că în timpul postului înmulțim sau sporim rugăciunea, Mântuitorul ne învață cum să avem folos mai mult din postirea și credința noastră, și anume, să împreunăm postul și postirea cu fapta bună.  De aceea pericopa ce se citește azi ne vorbește  despre modul în care se cuvine să ne chivernisim viața noastră și bunurile materiale pe care le-am agonisit sau pe care ni le-a dăruit Dumnezeu, din iubire” a spus episcopul la începutul predicii.

 

Mântuitorul ne arată realitatea de dincolo de ce trăim și vedem noi, dincolo  de realitatea pământească și arată că este una mai reală decât ne-am putea închipui și că această existență nu este una efemeră sau trecătoare ci este veșnică și neschimbătoare” a subliniat ierarhul.

 

Îndemnul episcopului a fost pentru cultivarea valorilor profund umane, ale bunătății, milei și milostivirii față de semeni, față de toată ființa umană și asumarea crucii.”Suferința dusă cu răbdare sau crucea vieții pe care fiecare o primim când venim în lumea aceasta, primim multe binecuvântări și o cruce, multe daruri și o cruce. Crucea poate să fie vizibilă sau poate să fie o taină. (…) Însă dacă ne purtăm cu răbdare și cu bucurie, așa cum le primim pe cele bune să le primim cum le-a primit și dreptul Iov și pe cele mai puțin bune atunci Dumnezeu adeverenște viața noastră creștină prin răsplata divină, prin răsplata de dincolo de ce trăim în lumea aceasta” a adăugat episcopul.

 

După încheierea predicii, Preasfințitul Iustin a oferit câteva distincții în semn de recunoștință din partea Eparhiei Maramureșului și Sătmarului pentru toți cei care au contribuit de-a lungul timpului la trăinicia acestui sfânt lăcaș. A fost apreciat tot efortul, atât al înaintașilor, dar și a noilor slujitori, preocuparea permanentă de a pune în lumină valorile fundamentale ale credinței prin fiecare lucrare dusă la bun sfârșit. De altfel, episcopul a remarcat că  slujitorii bisericii au făcut totul ”aproape perfect”,  pornind de la editarea monografiei, a lucrărilor de înnoire, a realizării unei plachete aniversare și a altor proiecte însemnate pe care le au finalizat. Episcopul i-a felicitat, le-a oferit importante distincții pornind de la părintele paroh Emil Satmari căruia i-a fost oferit Ordinul ”Iustinian Arhiepiscopul”, apoi părintelui Florian Fane care a fost distins cu o baderniță, doamnei preotese Cătălina Satmari – crucea Sf. Iosif Mărturisitorul pentru contribuția la editarea Monografiei sfântului lăcaș, dirijorului corului, prof. Ioan Petrovici, Consiliului Parohial, diplome de recunoștință – preoților care au slujit și tuturor binefăcătorilor și ostenitorilor etc. De asemenea, din partea parohiei, în semn de apreciere au fost acordate plachete aniversare.

 

După încheierea slujbei și oferirea distincțiilor, toți cei prezenți au rămas pentru realizarea unei poze care să le reamintească peste timp de această duminică frumoasă de 5 noiembrie 2023. Episcopul i-a binecuvântat pe copii, le-a dăruit câte o iconiță, după care a invitat mulțimea să treacă prin sfântul altar pentru a se închina, acesta fiind de altfel singurul moment în care credincioșii pot să facă acest lucru.

 

Nu în ultimul rând, în semn de apreciere și mulțumire, preoții bisericii alături de Consiliul Parohial și credincioși i-au oferit episcopului o icoană și un frumos coș cu trandafiri albi.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with