Delegația română va solicita în sesiune publică aprobarea subvenției pentru achiziționarea animalelor de reproducție, anunță MADR într-un comunicat. ”Pe data de 27, am solicitat Comisiei Europene modificarea regulamentului astfel încât să putem subvenţiona achiziţionarea de matcă de animale pe fonduri europene. Lucrul acesta înseamnă că fermierii vor putea să îşi achiziţioneze un efectiv de animale cu 70% subvenţie de la Uniunea Europeană şi 30% contribuţia beneficiarului”, a spus ministrul agriculturii în emisiunea România Politică de la Prima News.
Ministerul Agriculturii are un program amplu pentru achiziţionarea a 100.000 de juninci în sectorul zootehnic, pentru vaca de lapte şi vaca de carne, 165.000 de scroafe de reproducţie şi creşterea efectivului de ovine cu un milion de mieluțe pe an. Azi 27 mai, secretarul de stat MADR pune pe ordinea de zi aprobarea acestei subvenții.
Se solicită plasarea bunăstării animalelor în centrul următoarei agende a Comisiei Europene (delegația slovenă), simplificarea și reglementarea favorabilă inovării în sectorul agroalimentar (delegația daneză), indicarea pe etichetă a țării de origine pentru produsele alimentare (delegația germană), dezbaterea problemei carnivorele mari (delegația austriacă); achiziționarea animalelor de reproducție (delegația română); situația dificilă a producătorilor de fructe din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (delegația poloneză); utilizarea substanțelor neonicotinoide ca tratament al semințelor (delegația română); seceta severă din Cipru (delegația cipriotă); dublul standard de calitate a produselor alimentare (delegația slovacă).
CITEȘTE ȘI:
La Bruxelles, fermierii au forțat intrarea în Parlamentul European
Fii primul care comentează