PERSONALITATEA LA COPII

Timiditatea, între ereditate și achizițiile din mediu

Asculta acest articol

Se măsoară arătând copiilor niște jucării simple, precum un carusel cu mai multe animale agățate și studiind modul în care ace;tia reacționează. Acest test simplu, la 4 luni, a arătat destul de constant că bebelușii care devin copleșiți sau îndurerați emoțional ca răspuns la un suport cu jucării agățate sunt cei mai predispuși să devină timizi pe măsură ce cresc (Kagan, 1997). Acești bebeluși sunt deosebit de sensibili la orice tip de schimbare în mediul înconjurător și pot fi ușor supărați chiar și de cele mai banale activități, cum ar fi un sunet de sonerie sau o schimbare de scutec. În schimb, bebelușii care reacționează pozitiv la aceste schimbări sau nu reacționează deloc, sunt cei mai susceptibili de a deveni foarte sociabili la vârsta preșcolară.

Trăsăturile înnăscute influențează personalitatea individului în proporție majoritară

În mod uimitor, această corelație implică mai mult dec]t etapa copilăriei timpurii, iar răspunsurile bebelușilor la jucăriile agățate la vârsta de 4 luni prevăd cât de timizi sau sociabili vor fi în adolescență (Kagan, Snidman, Kahn, Towsley, Steinberg și Fox, 2007). Diferențele dintre copiii preșcolari timizi și cei aflați la v]rsta adolescenței pot fi observate chiar în biologia lor și în creier (Barker, Reeb-Sutherland și Fox, 2014> Fox et al., 1995), ceea ce sugerează că timiditatea are o bază biologică puternică și ar putea fi parte a personalității individului încă de la începutul vieții.

Doar pentru că temperamentul are o bază biologică nu înseamnă că este bătut în cuie cum s-ar zice. Temperamentul unui copil se poate schimba, iar reacțiile negative ale bebelușilor la oameni, obiecte și situații noi pot deveni mai puțin intense în timp. În plus, nu este nimic rău în a fi un pic timid. Mulți copii au un temperament descris ca „slow to warm up,” (cu o dificultate mai mare de a se relaxa în situații noi) și au nevoie doar de un pic de timp pentru a se adapta la împrejurimile lor înainte de a fi gata să se alăture distracției (Thomas, Șah și Birch, 1970). Cu toate acestea, merită remarcat faptul că există un subset de sugari, aproximativ 10-15%, care sunt extrem de sensibili. Ace;tia sunt cei mai expuși riscului pentru dezvoltarea timidității și o parte din ei (aproximativ 40%) ar putea continua să dezvolte anxietatea socială mai târziu în viață (Fox și Helfinstein, 2013).

Stilurile de parenting pot influența dezvoltarea timidității sau a anxietății sociale

Așadar, dacă aveți un copil extrem de sensibil, care se familiarizează foarte greu cu oamenii sau situațiile noi, există metode de intervenție pentru a preveni dezvoltarea problemelor de anxietate socială. În acest sen, un stil de parenting bazat pe afectivitate vă poate ajuta cu adevărat. De exemplu, cercetările au arătat că riscul unui bebeluș de a deveni timid scade semnificativ atunci când are o mamă sensibilă și care răspunde în mod corespunzător nevoilor copilului. Așadar, chiar și pentru bebelușii care se supără ușor atunci când li se prezintă situații noi sau provocatoare, un părinte care răspunde nevoilor copilului poate acționa ca un tampon împotriva dezvoltării timidității sau a anxietății sociale (Panela, Henderson, Hane, Ghera și Fox , 2012).

În mod similar, parentingul poate juca un rol important în modul în care copiii timizi față de copiii mult mai dezinvolți dezvoltă un simț al moralitații sau conștiinței în timpul copilăriei. De exemplu, copiii care sunt timizi sau predispu;i să se simtă anxioși sunt susceptibili de a se supăra ușor atunci când sunt mustrați pentru încălcarea regulilor. Drept urmare, ei au nevoie de (și răspund bine la) forme blânde de disciplină, deoarece se simt foarte u;or vinovați pentru fărădelegile lor. Copiii care sunt extraverți sau mai puțin frico;i nu răspund întotdeauna la o disciplină blândă și necesită o atenție ceva mai mare atunci când încalcă regulile, deoarece nu se simt anxioși vizavi de ceea ce fac ;i de consecințele faptelor lor. (Kochanska, 1997).

Per ansamblu, această cercetare sugerează că semințele care pun bazele unei personalități timide sau exuberante sunt plantate la începutul vieții și au o bază biologică puternică. Dar, anatomia nu este destinul, iar dacă ai un copil care este într-adevăr sensibil la orice tip de schimbare în mediul înconjurător, un stil de parenting afectuos în egală măsură, care să permită copilului să se adapteze la lucruri noi în ritmul lui l-ar putea ajuta să nu dezvolte frica ulterior sau o altă formă de anxietate.
Deși timiditatea are o bază biologică puternică, nu există nicio garanție că veți avea doi copii care au exact același temperament. S-ar putea ca unul din ei să fie timid, neliniștit, iar celălalt un neînfricat. Dacă este cazul, este important să ne amintim că adaptarea stilului de parenting la nevoile unui copil este importantă, iar ceea ce funcționează pentru un temperament ar putea să nu funcționeze la fel de bine pentru un alt tip de temperament.