Potrivit sursei citate, pe sensul de ieşire la camioane se lucrează pe două artere, iar timpul de aşteptare este de 3.600 de minute în vama Halmeu, adică 60 de ore.
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au explicat, sâmbătă, când a început aglomeraţia, că timpii de aşteptare cresc după protestele din Polonia, TIR-urile fiind dirijate spre România.
“Ţinând cont de situaţia generată prin reconfigurarea traseului pentru transportatorii de marfă ucraineni ca urmare a blocării/închiderii unor puncte de frontieră dintre Ucraina şi alte ţări europene – timpi crescuţi de aşteptare la automarfare pe sensul de ieşire din România către Ucraina în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu – la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au fost intensificate discuţiile prin intermediul canalelor de cooperare cu omologii ucraineni pentru identificarea unor soluţii astfel încât să se poată asigura o fluidizare a traficului transfrontalier pentru transportatorii de marfă. Acest lucru este impus de faptul că formalităţile de control la frontieră, în România, sunt condiţionate de capacitatea autorităţilor ucrainene de a prelua şi procesa camioane”, a precizat sursa citată.
Conform Poliţiei de Frontieră, în Halmeu se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere a frontierei, fiind folosite toate arterele de control destinate automarfarelor.
“S-a suplimentat personalul care desfăşoară formalităţile de control, dar este important de ştiut că, dată fiind frontiera cu un stat non UE, controlul în PTF Halmeu este multiplu, respectiv control vamal, fito-sanitar, sanitar-veterinar, controlul rovinietei, precum şi cel al greutăţii încărcăturii camioanelor, conform normelor prevăzute de lege. Conform legislaţiei, staţionarea camioanelor este posibilă doar în afara localităţilor, însă, ţinând cont de numărul foarte mare de automarfare care aşteaptă să iasă din România prin PTF Halmeu, coloana formată de acestea îngreunează vizibil circulaţia rutieră în localităţile adiacente punctului de trecere a frontierei (Halmeu, Turulung şi Drăguşeni) pe DN 1C până la intersecţia cu DE 58”, adaugă sursa menţionată.
Fii primul care comentează