Image 1
Image 2

ȘCOALA ALTFEL

Toamna – bogăție și culoare, la Grădinița Nr. 5 Satu Mare

Grădiniței Nr.5,  cratierul Micro 14, Satu Mare
În cadrul săptămânii dedicate programului "Școala Altfel", preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit nr. 5 din cartierul Micro 14, din Satu Mare, s-au jucat, au învățat, au cântat și s-au distrat.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Școala Altfel” este un program național, al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari și școlari.

 

 

Asemenea multor grădinițe și școli din județ, și colectivul Grădiniței Nr.5 , alături de Structura Caritas, a desfășurat în această săptămână “Școala Altfel; Toamna – bogăție și culoare”.

Astfel, fiecare zi a avut câte o tematică, iar cei mici au desfășurat diferite activități, au ascultat povești, s-au jucat, au spus poezii, ori au cântat.

 

 

Luni, de “Ziua Dovleacului”, preșcolarii au ascultat “Povestea celor 10 dovlecei” și cântece de toammă.

“Dovleacul meu” a fost o activitate plastică/practică care s-a finalizat expoziția “Cel mai simpatic dovleac”, realizată cu ajutorul părinților și al copiilor. La sfârșitul zilei, copii au mâncat dovleac copt sau plăcintă de dovleac.

 

 

Marți, la tema “Darurile Toamnei” s-au confecționat coronițe de toamnă, s-a realizat suc de mere și morcovi pentru toți copilașii, cu sprijinul mămicii Crina Blaga, de la FreshLife, și au avut activități outdoor prin labirintul realizat în curtea grădiniței, din baloți de paie.

 

 

Miercuri, de “Ziua Artei Culinare”, copiii au adus cu mic cu mare, legume pentru a fi puse la borcan. Astfel, s-a început ziua cu un joc senzorial “Ce am gustat?”, după care s-a trecut la activitatea gospodărească de a face murături și compot în borcanele goale, aduse tot de copii de acasă. Finalul zilei a culminat cu o expoziție pe holurile grădiniței cu tema “Animale, jucării în farfurie” – lucrate tot acasă, în echipă părinte-copil.

 

 

Joi – “Porumbul, regele cerealelor”. Această zi este despre jocuri cu coceni și știuleți, desfacerea porumbului și realizare de artă tranzientă. S-au făcut și floricele de porumb, au gustat și porumb dulce, iar cei mai iscusiți au făcut “Mărgele din floricele”.

 

 

Ziua de vineri se încheie cu “Carnavalul Toamnei”, unde copiii se pot costuma în personajele preferate, vor defila prezentându-și costumul colegilor, vor dansa și se vor distra împreună.

Finalul programului se încheie cu un “Tâng de vânzare de produse”, unde se vor vinde atât produsele realizate de copii, cât și alte bunătăți aduse de părinți din cămara de acasă: compot, gem, zacuscă etc.

 

 

Cadrele didactice alături de dna director Delia Bacancios Zorescu mulțumesc părinților, bunicilor, copiilor și partenerilor pentru susținerea acordată în realizarea acestor activități. ”Vacanță plăcută tuturor!”, este mesajul adresat de cadrele didactice ale Grădiniței Nr.5,  cratierul Micro 14, Satu Mare.