Image 1
Image 2

Trei subiecte în atenţia PSD şi PNL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu toate că viaţa politică este foarte fluidă, subiectele se încalecă unele peste altele, fără să se găsească vreo soluţie definitivă, se pot depista câteva subiecte care nu-şi pierd actualitatea.
Pe primul loc continuă să rămână preocuparea guvernului de a colecta mai mulţi bani la buget pentru a umple gaura de 20 de miliarde.
Dacă s-ar colecta mai mulţi bani la buget unde s-ar duce acei bani? În salariile aparatului bugetar. Ce-am avut şi ce-am pierdut?
Se vorbeşte, în mod oficial, de la cel mai înalt nivel, de bani necesari pentru acoperirea salariilor, şi mai puţin a pensiilor, încât s-a creat impresia că toată lumea din ţara asta nu face altceva decât să muncească pentru a acoperi cheltuielile aparatului de stat. Cum se va termina povestea asta cu gaura de 20 de miliarde? Cel mai probabil după rocada de la sfârşitul acestei luni. Pleacă Nicolae Ciucă, vine Marcel Ciolacu.
Plecarea premierului liberal este al doilea subiect aflat în atenţia opiniei publice. Rotativă, rocadă, rotaţie, indiferent cum o numim, schimbarea unui prim ministru PNL cu un prim ministru PSD echivalează cu formarea unui nou guvern, în urma unor alegeri, sau a unei moţiuni de cenzură. Fiecare şef al unui guvern are stilul său. Că are sau nu o viziune proprie, formată în timp, prin însăşi poziţia lui trebuie să arate că aduce ceva nou. Că se vrea sau nu, se va face o comparaţie între guvernarea PNL şi guvernarea PSD. Cine va avea de câştigat? Dacă populaţia va zice că a fost mai bine pe vremea lui Ciucă, vor creşte procentele PNL. Dacă odată cu instalarea lui Macel Ciolacu la cârma guvernului va fi mai bine, cel ce va avea de câştigat electoral va fi PSD. Lucrurile sunt simple. Partidul care dă impresia că guvernează mai bine câştigă. Partidul care având primul ministru creează senzaţia că s-a guvernat prost, pierde puncte electorale.
Ajungem la al treilea subiect: comasarea alegerilor. Partidul care insistă mai mult pe comasarea alegerilor se trădează singur, arată că este slab şi nu are încredere în propriile forţe. “Căutăm împreună soluţii pentru comasarea a cel puţin două rânduri de alegeri anul viitor.” Cine spune asta? Nicolae Ciucă. În calitate de preşedinte al PNL. Spunând că doreşte “cel puţin două” nu exclude că s-ar putea să fie comasate chiar trei. Cum alegerile europene nu pot fi amestecate în ciorba internă a unei ţări, rezultă că PNL se gândeşte la comasarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale. Susţinând comasarea alegerilor pe ce mizează PNL? Pe faptul că la prezidenţiale electoratul votează tradiţional cu candidatul dreptei, adică al PNL. Din 2004, deci de 20 de ani, PSD pierde alegerile prezidenţiale. Dacă şi în 2024 le va pierde, cum fiecare preşedinte cam câştigă două mandate, rezultă că PSD nu va da preşedintele României timp de 30 de ani. Dacă PSD acceptă comasarea alegerilor, logica politică le dictează social-democraţilor să pretindă din partea PNL un candidat prezidenţial comun de la PSD.
Multă vorbărie pe tema salariilor aparatului bugetar ascunde preocuparea liderilor PNL şi PSD faţă de alegerile de anul viitor. Formarea USL s-a datorat temerii celor două partide, PNL şi PSD, în faţa lui Traian Băsescu. Ce ameninţare există acum, cu un an înaintea alegerilor, în faţa PNL şi PSD? Un partid fără structuri, fără o ideologie clară, fără mari personalităţi: AUR.
Fiecare partid, de la PSD şi PNL la USR, este cuprins de teama că AUR i-ar putea fura din votanţi. Este justificată această teamă? Posibil.
Când se guvernează prost, electoratul răspunde pe măsură: nu se prezintă la vot sau recurge la votul negativ.