Apatie şi pasivitate în PNL

Asculta acest articol

A început numărătoarea inversă. Până la alegerile europene este mai puţin de un an. A fost stabilită data, între 6 şi 9 iunie 2024. Fiind primele alegeri organizate, din cele patru câte vor avea loc în România, rezultatele obţinute de fiecare partid vor fi repere clare în primul rând pentru alegerile parlamentare, dar vor da şi direcţia pentru alegerile locale şi prezidenţiale.

Deşi se spune că la locale se alege omul, în realitate câştigă candidatul propus de partidul cel mai bine plasat în fiecare comună, oraş, municipiu şi, evident, în judeţ. Fiecare comunitate, fiecare judeţ, are specificul lui. Judeţele din sudul ţării, din Moldova sunt împărţite între PSD şi PNL. Transilvania are specificul ei, cu zone în care UDMR are un electorat consistent, cu câteva judeţe dominate de PNL — Bihor, Cluj, Arad — cu judeţe în care competiţia se duce între UDMR şi partidele româneşti, Satu Mare, Târgu Mureş, precum şi judeţe în care PSD şi PNL se luptă pentru întâietate, precum Maramureş, Sălaj, Bistriţa, Alba, Timi§oara şi Bra§ov au o situaţie mai specială, alegerile din 2020 fiind câ§tigate de candidaţii USR.

Se presupune că alegerile de anul viitor vor fi altfel. A apărut un nou partid care, conform sondajelor, tinde spre un loc pe podium. AUR, după unele măsurători, ar tinde spre un procent de 20% sau chiar ar depăşi acest prag psihologic.

Rămas în stadiul de stare de spirit, problema este că AUR nu are structuri teritoriale. AUR devine un loc de refugiu pentru marginalizaţii sau maziliţii din PNL şi PSD, dar şi pentru politicienii care au crezut în şansele partidelor fondate de Tăriceanu şi Ponta, ALDE şi Pro România.
Se întrevede, deocamdată prin ceaţă, o posibilă alianţă USR-AUR constituită în numele unei alternative la actuala guvernare, PSD-PNL.
În acela§i timp, USR cochetează şi cu formarea unui pol de dreapta, cu PMP şi, probabil, cu Forţa Dreptei. Ludovic Orban în ciuda strădaniei sale de a se face vizibil, a unor gesturi extravagante de tip George Simion, nu şi-a găsit tonul adecvat pentru a demonstra că este o alternativă la PNL.

Proba adevărului va fi dată la alegerile europarlamentare. Peste 11 luni se va şti exact cum stă fiecare partid. Vor obţine rezultate mai bune partidele care pariază pe suveranism, pe extremist, pe şovinism, pe patriotismul economic, sau partidele care refuză să părăsească tradiţia aliniindu-se la noua modă?

Se pare că PNL a rămas cel mai tradiţionalist partid. Nu se raliază nici măcar la “patriotismul economic”, teza lui Marcel Ciolacu. În acela§i timp aripa radicală acuză conducerea partidului că s-a aliat cu PSD.

Primarii liberali sunt destul de bulversaţi. Foarte puţini realizează că s-a intrat deja în campania electorală. Unii dintre ei negociază trecerea la PSD, alţii, în comune mai mici, se reorientează chiar spre AUR.

Exagerându-şi potenţa politică şi electorală în timpul guvernului Ciucă, după rotativă PNL pare să fi intrat într-o criză de neîncredere. Partidul trece printr-o perioadă grea, de decădere, printr-o criză de identitate mult prelungită după catastrofalul congres organizat de “echipa câ§tigătoare” a lui Florin Cîţu.

Măcinat din interior după alianţa cu PSD, asaltat de partidul lui Ludovic Orban, condus de un preşedinte pasiv, plătind costurile unui preşedinte la fel de pasiv, dacă nu cumva apatic în momente grele, PNL este partidul care are cel mai mult de recuperat. Câte procente a pierdut în trei ani de guvernare? Prea multe ca să le poată recupera într-un an, fără muncă. Nu se prea vede că măcar ar încerca să le recupereze. Singurii care pot repune PNL pe poziţia de la ultimele alegeri sunt primarii. Le trebuie, însă, un impuls.
Impuls, îndemn la acţiune care nu vine de nicăieri.
PNL este la ora actuală cel mai pasiv partid din România.