Image 1
Image 2

Ultimul sunet de clopoţel pentru absolvenţii Liceului Tehnologic Livada

Într-un cadru festiv, absolvenţii claselor a XII-a A, a XIII-a seral, a XIII-a frecvenţă redusă, anul II SPL Secretariat şi anul II Şcoala Postliceală de Cadastru Funciar, au fost sărbătoriţi cu ocazia absolvirii.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Într-un cadru festiv, absolvenţii claselor a XII-a A, a XIII-a seral, a XIII-a frecvenţă redusă, anul II SPL Secretariat şi anul II Şcoala Postliceală de Cadastru Funciar, au fost sărbătoriţi cu ocazia absolvirii.

Manifestarea a avut loc în prezenţa conducerii Liceului Tehnologic George Bariţiu Livada, a reprezentanţilor comunităţii locale, a părinţilor şi cadrelor didactice.

Cu acest prilej, elevii cu rezultate deosebite au fost recompensaţi cu diplome şi premii. Şefa promoţiei 2018 a fost declarată eleva, Bura Denisa, care a obţinut media 9,89 pe parcursul celor patru ani de studiu. În acest cadru solemn, eleva a aflat că în urma participării la Concursul Oeconomicus Napocensis, organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, sesiunea mai 2018, unde a obţinut Premiul II cu 90 de puncte, este admisă cu media 10, începând cu anul universitar 2018-2019, la facultatea mai sus menţionată pe locurile bugetate. De asemenea, eleva Kicska Eliza a obţinut 86,5 puncte la acelaşi concurs, obţinând locul III, având prioritate în faţa celorlalţi candidaţi la admitere. Este demn de menţionat faptul că elevele din Livada au obţinut cel mai mare punctaj din totalul elevilor sătmăreni participanţi la concurs. Acestea au fost pregătite de Surd Ioana, profesoară de economie la Liceul Tehnologic George Bariţiu Livada.
Directoarea Monica Popescu, care ne comunică informaţiile de mai sus, le adresează felicitări tuturor absolvenţilor pentru rezultatele deosebite obţinute pe parcursul celor patru ani, dar şi părinţilor şi cadrelor didactice care i-au îndrumat şi format.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns