Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Un apartament din Micro 17 a luat foc sâmbătă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol


Sâmbătă, 28 martie, în jurul orei 15:00, ISU Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unui apartament situat la parterul unui bloc de locuinţe de pe strada Belşugului.

Pompierii sătmăreni s-au deplasat rapid la adresa indicată, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD cu echipaj de prim ajutor. La sosirea forţelor profesioniste, întreg apartamentul şi casa scării erau inundate cu fum şi incendiul se manifesta într-una dintre camere.

Pompierii au reuşit lichidarea rapidă a flăcărilor, astfel că incendiul nu s-a extins şi la restul apartamentului. Concomitent cu intervenţia pentru localizarea şi stingerea incendiului, pompierii au procedat la verificarea întregului imobil pentru a se asigura că nici o persoană nu a fost intoxicată cu fum. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un conductor electric (prelungitor defect postat în apropierea mobilierului).

În urma evenimentului au ars şi s-au degradat bunuri combustibile (mobilier, textile) din camera incendiată şi s-au degradat pereţii din întreg apartamentul.

Sursă: ISU Satu Mare.

Acasa
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns