Fundașul central Raul Gherman a fost cedat definitiv la liderul Ligii 2 CSC Șelimbăr. În schimbul jucătorului născut în 25.04.2003 echipa de pe ultimul loc în Seria 10 a Ligii 3 va încasa minim 10.000 de euro și a păstra un procent de minim 5%, dintr-un viitor transfer. Fotbalistul din Țara Lăpușului a semnat un contract valabil pentru 3 ani.
Născut în Țara Lăpușului, cu părinți din Rohia și Rogoz, Raul Gherman a fost un jucător integralist în prima parte a stagiunii, evoluând în toate cele 15 etape de campionat, perioadă în care a strâns 1359 minute jucate, a marcat un gol și a încasat două cartonașe galbene. Raul a jucat doar o jumătate de an pentru seniorii lui CS Minaur, după ce în campionatul 2022-2023 a fost împrumutat la CSM Sighetu Marmației. La gruparea din Maramureșul Istoric a fost căpitan și cel mai bun jucător. La juniorii Minaurului a ajuns, împreună cu fratele Darius (și el în angrenajul echipei de seniori), în urmă cu aproximativ 5 ani, de la FC Lăpușul Târgu Lăpuș. Și Darius a jucat la gruparea sigheteană, unde a avut evoluții bune, marcând destul de des în poarta adversarilor. Este foarte talentat, iar dacă va munci are șanse să-l urmeze pe fratele Raul.
V. Gherman
Fii primul care comentează