Unde este politică este și multă mâncare și băutură

Asculta acest articol

Ceva de genul bate șaua ca să priceapă iapa.

De departe cel mai ironic om politic al momentului este Marcel Ciolacu. De altfel după Ion Iliescu doi președinți PSD, Adrian Năstase și Victor Ponta,  au dat dovadă de un simț al umorului ieșit din comun. Din când în când a mai scăpat câte o glumiță și Mircea Geoană. De fapt Mircea Geoană când și-a lăudat nasul lung a fost vorba despre auto-ironie.
Trecem peste Viorica Dăncilă, femeie serioasă, sobră, ea însăși obiect la ironiilor când era prim ministru sau candidat prezidențial, și ajungem la Marcel Ciolacu.

Desigur, ar fi trebuit să ne oprim și la Liviu Dragnea, însă în cazul său mai degrabă viața, contextul, și-a bătut joc de el. Să faci pușcărie pentru că ai pus două femei angajate la Potecția Copilului să lucreze pentru partid și să te alegi cu doi ani de pușcărie ține de altceva decât de justiție.

Dacă s-ar face un inventar al angajaților la instituțiile de stat care lucrează pentru politicieni și partide ar mai trebui construită o pușcărie. Sau transformată o aripă a Casei Poporului în pușcărie de lux.
Marcel Ciolacu are un simț al umorului comparabil cu al fostului să predecesor, Adrian Năstase. Este ceva între un moș Nichifor Coțcariul și Moș Ion Roată și Unirea. Adăugăm “și Unirea” pentru că fără acest titlu nobiliar scuipatul boierului apoi sărutul lui Vodă își pierde conținutul.

“Unde a scuipat boierul sărută Vodă” este o imagine puternică. O imagine de campanie electorală mai expresivă decât ridicarea unui pietroi doar de țărani în timp ce domnii stau și se uită.
Să începem cu partea pozitivă. Marcel Ciolacu, din poziția de vodă al guvernului și de candidat la președinție, ar avea multe obrazuri scuipate de sărutat și multe pietroaie, multe poveri de ridicat de pe umerii cetățenilor, a întreprinderilor mici și mijlocii.

Însă deocamdată candidatul PSD își exersează umorul destul de fin  doar asupra adversarilor. Referitor la intenția președintelui Iohannis de a candida la Senat zice Marcel Ciolacu: “Presupun că nu vrea să candideze pe listele PSD.” Bună glumiță. Punct ochit, punct lovit.

Exemplele pot continua, dar  deja intrați în campanie electorală să trecem la lucruri serioase. Cât de serios ar trebui să fie un politician, un candidat aflat în campanie electorală?

Vrem nu vrem, trebuie să-i trecem în revistă pe cei șapte magnifici care și-au anunțat candidaturile la președinție. S-ar putea să fie opt, s-ar putea să fie nouă sau zece. Dintre cei măsurați în sondaje, unul s-a retras. Cristian Diaconescu, candidat PMP, s-a retras anunțând că le cere eventualilor săi alegători să voteze candidatul PNL. Un sondaj îl credita cu 7%. Este ceva. Cu aceste procente Nicolae Ciucă trece peste George Simion.

Între timp au apărut încă doi candidați prezidențiali. Ludovic Orban care va lua din voturile lui Nicolae Ciucă și Cristian Terheș care va lua din voturile lui George Simion. Câte anume se poate aproxima analizând rezultatele de la alegerile europarlamentare și locale din iunie.

Ceva deranj va face și Mircea Geoană lui Marcel Ciolacu. Poate lua că PSD are de unde da. Dar numai în turul întâi.
În turul doi social democrații au o problemă. La alegerile prezidențiale toată suflarea anti-PSD, anti-PDSR, anti-FSN și anti-PCR se coalizează și votează candidatul partidului de dreapta. Fie că a fost vorba despre zburdalnicul Băsescu, fie de taciturnul Iohannis, electoratul a decis că ei trebuie votați.

Partidele de dreapta, mai proaspete, mai racordate la modernitate, când este vorba de ales între stânga și dreapta, se pare că românii preferă, mai degrabă instinctual, dreapta politică.

Interesant va fi de văzut cu care dintre cei doi finaliști, Ciucă și Ciolacu, le va recomanda George Simion susținătorilor lui să voteze. Recent liderul AUR declara că partidul său este dispus să intre la guvernare cu orice partid. Cu condiția ca aliatul, PSD sau PNL, să pună în practică programul partidului AUR.

De fapt, scopul candidaților la președinție care nu intră în turul doi este să recomande celor care i-au votat pe ei cu cine să voteze în turul doi. Și primesc și ei ceva în schimbul acestui serviciu.

De aici încolo încep negocierile. Cu mai multă sau mai puțină mâncare și băutură, deja au și început. Pentru că  — nu-i așa? — acolo unde este politică este și mâncare și băutură. Iar unde este suficientă mâncare și băutură, generic numit “ciolan” este loc și de compromis.